BURSELE DIN LUMECurs descendent pe pieţele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 aprilie 2016

Curs descendent pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, pe fondul declinului din sectorul auto.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Germania, s-au depreciat cu 1,3%, la 136,61 euro, iar cele ale "Daimler" AG - cu 4,9%, la 62,80 euro. Peste 630.000 de vehicule ale mărcilor Audi, Porsche, Opel, Mercedes, Volkswagen şi Renault vândute în Europa au probleme la sistemele de emisii şi ar urma să fie chemate în service, conform unei anchete a Ministerului german al Transporturilor, informau surse citate de presa germană.

În plus, "Volkswagen" a informat că a înregistrat o pierdere netă de 1,58 miliarde de euro în 2015, după ce a fost nevoit să economisească 16,2 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor scandalului manipulării emisiilor poluante.

Acţiunile companiei auto britanice "Rolls-Royce Holdings" Plc au pierdut 1,2%, atingând 684 pence. Maşinile diesel de pe şoselele Marii Britanii emit, în condiţii normale de trafic, noxe de şase ori mai mari decât nivelul declarat prin testele de laborator, conform Bloomberg.

Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au scăzut cu 1%, la 68 pence. Banca ia în considerare noi reduceri de posturi, pe lângă cele 9.000 pe care şi le-a stabilit ca ţintă până la finele anului curent, spun surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Acţiunile "Deutsche Lufthansa" AG, cea mai mare companie aeriană din Germania, au crescut cu 0,7%, la 13,92 euro. Sindicatul Verdi din Germania a anunţat că va organiza miercuri greve de avertisment pe mai multe aeroporturi din ţară, în special pe cele din Frankfurt şi Munchen, care vor avea drept consecinţe întârzieri importante şi anularea mai multor zboruri.

Titlurile companiei franceze "Zodiac Aerospace" SA au urcat cu 11,1%, la 21,20 euro. Unele surse afirmă că "Safran" SA ia în considerare lansarea unei oferte pentru preluarea "Zodiac Aerospace". Acţiunile grupului industrial francez "Safran" au coborât cu 3%, la 60,79 euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,1%, la 6.310,44 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.569,66, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 10.373,49.

Fluctuaţii în SUA

La bursele americane, acţiunile au fluctuat vineri, pe fondul unor rezultate dezamăgitoare anunţate de companii, printre care "Microsoft" Corp. şi "Alphabet" Inc.

Titlurile "Microsoft", cel mai mare producător mondial de software, au scăzut cu 7,2%, la 51,78 dolari, iar cele ale "Alphabet", compania-mamă a "Google" Inc., cu 5,3%, la 718,77 dolari.

Acţiunile companiei petroliere "ExxonMobil" Corp. s-au apreciat cu 0,9%, la 87,53 dolari. Autoritatea de reglementare a concurenţei din Australia vrea să spargă un monopol creat printr-un proiect comun de distribuţie a gazelor aparţinând "ExxonMobil" şi "BHP Billiton" Ltd.

Titlurile producătorului american de utilaje grele "Caterpillar" Inc. au pierdut 0,4%, ajungând la 78,32 dolari. Compania a raportat, vineri, scăderea profitului său net trimestrial, pe fondul încetinirii activităţii miniere şi de construcţii la nivel global.

Acţiunile "Schlumberger" Ltd., cel mai mare furnizor mondial de servicii petroliere, au coborât cu 0,4%, la 79,93 dolari. Societatea a eliminat încă 2.000 de posturi în primul trimestru din 2016.

Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,10 puncte, la 2.091,58 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 18.800,75, Nasdaq Composite a scăzut cu 0,8%, la 4.906,23.

Asia, în coborâre

Pe pieţele din Asia, acţiunile au scăzut vineri, după ce unele companii au raportat rezultate dezamăgitoare.

Titlurile "Sony" au coborât cu 1,7%, la 3.017 yeni. Producătorul nipon de electronice a raportat un profit operaţional anual sub propriile estimări, din cauza deprecierii unor afaceri.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au coborât cu 3,3%, la 20,36 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 3%, la 51 de dolari australieni, ca urmare a declinului preţurilor metalelor industriale.

Titlurile companiei auto japoneze "Mitsubishi Motors" Corp. au pierdut 14%, atingând 504 yeni, după ce, săptămâna trecută, aceasta a recunoscut că a manipulat datele testelor de poluare, iar în fraudă sunt implicate 625.000 de maşini.

Acţiunile "DBS Group Holdings" Ltd. din Singapore au scăzut cu 0,4%, la 15,81 dolari singaporezi, după ce autorităţile locale au efectuat raiduri la un număr de societăţi de brokeraj, inclusiv la cele controlate de cei mai mari creditori din ţară ("DBS Group Holdings" Ltd. şi "Oversea-Chinese Banking" Corp.), în cadrul unei anchete privind o posibilă încălcare a Legii valorilor mobiliare.

Titlurile "Oversea-Chinese Banking" au consemnat un declin de 0,6%, la 9,39 dolari singaporezi.

Indicele Straits Times al Bursei din Singapore a coborât cu 0,7%, la 2.940,43 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,7%, la 5.236,37, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a urcat cu 1,2%, la 17.572,49.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro