BURSELE DIN LUMEFluctuaţii pe pieţele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 03 decembrie 2015

Fluctuaţii pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au fluctuat ieri, în condiţiile în care aşteptările privind măsurile de stimulare pe care le va lua Banca Centrală Europeană (BCE) au fost umbrite de declinul preţurilor materiilor prime.

Titlurile companiei miniere "Anglo American" Plc s-au depreciat cu 3,2%, la 393,45 pence, iar cele ale "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, cu 7,8%, la 4,26 euro.

Acţiunile RWE AG, al doilea producător major de utilităţi din Germania, au coborât cu 1,1%, la 12,47 euro. Compania vrea să-şi desprindă operaţiunile concentrate pe energie regenerabilă.

Titlurile companiei auto germane "Volkswagen" AG au înregistrat un minus de 3%, la 134,35 euro. Producătorul de maşini a încheiat un acord cu băncile pentru un împrumut punte în valoare de 20 de miliarde de dolari, destinat finanţării costurilor scandalului emisiilor, conform unor surse apropiate situaţiei.

Acţiunile grupului francez de telefonie "Orange" SA au crescut cu 1,1%, la 16,24 euro. Compania a informat, ieri, că nu intenţionează să fuzioneze cu "Telecom Italia" SpA, reacţionând la articolele din presă potrivit cărora intenţionează să se extindă pe piaţa europeană. Titlurile "Telecom Italia" au pierdut 0,3%, ajungând la 1,20 euro.

Acţiunile băncii franceze de investiţii "Natixis" SA au scăzut cu 1,9%, la 5,65 euro. Vânzările realizate de divizia de investment banking din Asia a băncii vor creşte cu aproape 30% anul acesta, anunţă directorul executiv al "Natixis", Laurent Mignon.

Titlurile "Piraeus Bank" SA s-au depreciat cu 24%, la 0,76 euro. Mecanismul European de Stabilitate a aprobat, marţi, furnizarea a 2,72 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncii elene.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,4%, la 6.417,99 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,03%, la 4.915,84, DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,4%, la 11.215,37.

Oscilaţii şi în SUA

La New York, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii aşteptând un discurs al preşedintelui băncii centrale americane (Federal Reserve), Janet Yellen.

Titlurile companiei auto"Ford Motor" Co. au coborât cu 0,03%, la 14,56 dolari. Societatea va investi 1,3 miliarde de dolari în fabrica sa din Kentucky.

Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, au urcat cu 0,2%, la 67,75 dolari. Banca se aliază cu "OnDeck Capital", una dintre cele mai mari societăţi specializate pe credite online.

Titlurile companiei de media "Yahoo!" Inc. au câştigat 4,6%, ajungând la 35,26 dolari. Boardul grupului plănuieşte o serie de reuniuni săptămâna aceasta, ca să ia în discuţie vânzarea diviziei de Internet.

Acţiunile reţelei de socializare online "Facebook" Inc. s-au apreciat cu 0,2%, la 107,36 dolari. Directorul executiv al "Facebook", Mark Zuckerberg, şi soţia acestuia, Priscilla Chan, au anunţat că vor renunţa, în timp, la 99% din acţiunile companiei, evaluate acum la 45 de miliarde de dolari.

La ora 09.55, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.101,52 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 17.878,93, Nasdaq Composite a crescut cu 0,1%, la 5.163,45.

Asia, în scădere

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, în special cele din sectorul tehnologic şi cel al materiilor prime, după ce Statele Unite au anunţat declinul neaşteptat al producţiei industriale.

Titlurile "Minebea" Co. s-au depreciat cu 6,7%, la 1.274 yeni, după ce compania tehnologică niponă a anunţat declinul vânzărilor sale de anumite produse, în noiembrie.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente, au pierdut 1,6%, atingând 1,3 milioane de woni. Compania a informat că directorul diviziei sale de comunicaţii mobile, J.K. Shin, va fi înlocuit cu D.J. Koh.

Titlurile "Rio Tinto" Ltd., al doilea grup minier la nivel global, au coborât cu 0,8%, la 46,55 dolari australieni, iar cele ale "OZ Minerals" Ltd. - cu 0,3%, la 4,07 dolari australieni. Declinul a venit chiar dacă, potrivit datelor oficiale, economia Australiei a crescut cu 0,9% în trimestrul al treilea din 2015, faţă de trimestrul al doilea, depăşind aşteptările analiştilor: +0,8%.

Acţiunile "Euglena" Co., companie japoneză din sectorul îngrijirii sănătăţii, au crescut cu 8,8%, la 1.875 yeni. "ANA Holdings" Inc., cea mai mare companie aeriană din Japonia, plănuieşte să utilizeze biocombustibil fabricat de "Euglena". Titlurile "ANA Holdings" au câştigat 0,9%, afişând un preţ de 351,6 yeni.

Acţiunile asiguratorului "China Life Insurance" Co. au urcat cu 0,7% pe piaţa din Hong Kong, la 27,10 dolari HK, iar cele ale dezvoltatorului imobiliar "China Vanke" Co. - cu 2,7%, la 21,25 dolari HK, în aşteptarea unor noi măsuri de stimulare monetară.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,4%, la 19.938,13 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,2%, la 5.258,34, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,7%, la 2.009,29.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

20 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9279
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4613
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7162
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.2817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro