BURSELE DIN LUME Investitori precauţi în Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 23 iulie 2019

Investitori precauţi în Europa

Pieţele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, însă câştigurile au fost limitate, în condiţiile în care investitorii şi-au diminuat aşteptările privind o reducere agresivă a dobânzii Federal Reserve din SUA.

Titlurile Subsea 7 SA, companie de servicii submarine destinate industriei energetice offshore, s-au apreciat cu 1,6% pe piaţa norvegiană, la 94,16 coroane norvegiene, iar cele ale Lundin Petroleum AB din Suedia - cu 1,4%, 302,40 coroane suedeze, pe fondul avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

Acţiunile companiei olandeze tehnologice Royal Philips NV au urcat cu 4,5%, la 40,70 euro, după ce aceasta a anunţat rezultate peste aşteptări privind vânzările trimestriale.

Titlurile ArcelorMittal NV, cel mai mare producător siderurgic din lume, au câştigat 3,6%, ajungând la 15,38 euro. China a anunţat că va impune din 23 iulie taxe antidumping la unele produse din oţel inoxidabil importate din UE, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale globale.

Acţiunile Royal Bank of Scotland Group Plc au înregistrat un declin de 0,3%, la 227,40 pence. Băncile din Marea Britanie închid sucursalele din comunităţile defavorizate într-un ritm de patru ori mai rapid decât în zonele bogate, anunţă theguardian.com, citând o analiză realizată de banca digitală Pockit.

În schimb, titlurile băncii franceze de investiţii Natixis SA s-au apreciat cu 1%, la 3,73 euro. Natixis a informat că nu derulează negocieri pentru o posibilă vânzare a deţinerii sale de 41,7% din Coface, una dintre cele mai mari companii de asigurări de credite din lume.

Acţiunile companiei aeriene germane Deutsche Lufthansa AG au înregistrat un avans de 1,8%, la 15,32 euro. British Airways şi Lufthansa au suspendat în mod neaşteptat cursele către Cairo, începând de sâmbătă, din motive de securitate, dar nu au oferit detalii privind motivul care a determinat o astfel de măsură.

La ora 16.33 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 7.518,90 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.564,31, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 12.313,50.

Wall Street, pe creştere

Pieţele americane au urcat ieri, în deschidere, investitorii aşteptând publicarea raportărilor financiare ale unor companii printre care Amazon.com Inc., Alphabet Inc., Caterpillar Inc., Coca-Cola Co. şi McDonald's Corp..

Titlurile gigantului de comerţ online Amazon.com s-au apreciat cu 0,2%, la 1.968,94 dolari, iar cele ale Alphabet, deţinătorul Google, cu 0,4%, la 1.135,36 dolari.

În schimb, acţiunile Caterpillar, producător de utilaje grele, au coborât cu 0,2%, la 135,95 dolari, iar cele ale producătorului de băuturi răcoritoare Coca-Cola - cu 0,3%, la 51,24 dolari.

Titlurile lanţului de restaurante fast-food McDonald's au pierdut 0,5%, afişând un preţ de 212,83 dolari.

La ora 09.49, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.983,41 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 27.200,94, Nas­daq Composite - cu 0,6%, la 8.196,42.

Asia, în scădere

În Asia, bursele au scăzut ieri, inves­titorii fiind atenţi la lansarea (cu succes) a Star Market, platforma Shanghai Stock Exchange pe care sunt tranzacţionate companii tehnologice după modelul pieţei americane Nasdaq.

Titlurile Asahi Group Holdings Ltd. au coborât cu 8,9%, la 4.591 yeni, după ce producătorul nipon de bere a anunţat că va lansa o emisiune de titluri de 200 de miliarde de yeni (aproximativ 1,85 miliarde de dolari) ca să finanţeze achiziţia operaţiunilor deţinute de Anheuser Busch InBev în Australia.

Acţiunile companiei petroliere Inpex Corp. din Japonia au scăzut cu 0,2%, la 950 yeni, dar cele ale Oil Search Ltd. din Australia au urcat cu 1,7%, la 6,78 dolari australieni, pe fondul avansului preţului ţiţeiului.

În acelaşi sector, titlurile China Petroleum & Chemical Corp. au coborât cu 1,3% pe piaţa din Hong Kong, la 5,16 dolari HK, iar cele ale PetroChina Co. - cu 1,2%, la 4,24 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,2%, la 21.416,79 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,1%, la 6.691,20, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,4% 28.371,26.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb