Bursele europene şi asiatice, pe curs mixt

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 iunie 2021

Bursele europene şi asiatice, pe curs mixt

Pieţele din Europa au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi la datele privind evoluţia economiei regiunii.

London Stock Exchange

- Acţiunile companiei petroliere britanice BP Plc s-au apreciat cu 1,7%, la 320,15 pence la ora locală 15.50, cele ale rivalei anglo-olandeze Royal Dutch Shell Plc - cu 1,8%, la 1.398,80 pence. Organizaţia Ţărilor Producătoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi, între care Rusia, au convenit marţi să continue eliminarea treptată a restricţiilor de producţie. Cei mai mari producători de petrol din lume vor mări producţia în luna iulie, în conformitate cu decizia lor din aprilie, de readucere pe piaţă a 2,1 milioane de barili pe zi, în perioada mai-iulie.

- Titlurile Wizz Air Holdings Plc, companie aeriană low-cost din Ungaria, s-au depreciat cu 0,9%, la 4.830 pence la ora 15.52. Wizz Air a avertizat ieri că va înregistra noi pierderi în exerciţiul financiar actual, din cauza unei reveniri mai lente decât se pre­coniza (după pan­demie).

- Indicele FTSE 100 a câştigat 0,2%, ajungând la 7.097,41 puncte la ora 15.53.

Deutsche Börse

- Acţiunile companiei de televiziune ProsiebenSat.1 Media SE au coborât cu 4,4%, la 18,08 euro la ora 16.39. Directorul executiv al operatorului de transport, Rainer Beaujean, a anunţat că nu are nevoie de ajutor din exterior, în contextul apelului la consolidare a industriei televiziunii din Europa.

- Indicele DAX a urcat cu 0,2%, la 15.590,08 puncte la ora 16.41.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au urcat ieri dimineaţă, investitorii aşteptând datele privind evoluţiile de pe piaţa muncii.

- În acest context, titlurile companiei auto Ford Motor Co. s-au apreciat cu 0,7%, la 14,91 dolari la ora locală 10.40, cele ale rivalei General Motors Co. - cu 0,3%, la 59,79 dolari.

- Acţiunile companiei farmaceutice Johnson&Johnson au înregistrat un plus de 0,6%, la 166,36 dolari la ora 10.41. Curtea Supremă din SUA a respins, marţi, audierea unui apel al Johnson&Johnson în vederea respingerii unei penalizări de 2,1 miliarde de dolari legată de azbestul din produsele cu pudră de talc, inclusiv pudra pentru bebeluşi, care au provocat cancer ovarian unor femei, anunţă CNBC.

Instanţa a anunţat într-o hotărâre că nu va audia cazul. Judecătorii Samuel Alito şi Brett Kavanaugh s-au recuzat de la analizarea cererii, potrivit hotărârii.

- Titlurile serviciului de microblogging Twitter Inc. s-au depreciat cu 0,8%, la 57 de dolari la ora 10.42. Un serviciu meteo local, pe bază de abonament lunar, este cel mai nou produs prin care Twitter încearcă să-şi crească veniturile.

Twitter a anunţat Tomorrow, un serviciu meteo care va analiza şi comunica abonaţilor condiţiile climatice locale, iar un abonament lunar pentru acest serviciu va costa 10 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,3%, la 34.662,99 puncte la ora 10.44, S&P 500 - tot cu 0,3%, la 4.213,73.

Nasdaq

- Acţiunile Discovery Inc., companie de media, au pierdut 0,6%, atingând 31,82 dolari la ora 10.44. Discovery a anunţat marţi că noua companie creată prin fuziunea activelor Discovery şi WarnerMedia se va numi Warner Bros. Discovery.

- Titlurile platformei tehnologice Zoom Video Communications Inc. au coborât cu 1,2%, la 323,88 dolari la ora 10.46, deşi compania a raportat rezultate trimestriale solide.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,3%, la 13.774,03 puncte la ora 10.47.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia s-au înscris pe un curs mixt ieri, numărul cazurior de Covid fiind în creştere în unele ţări din regiune.

- Acţiunile Kyowa Hakko Kirin Co., companie japoneză farmaceutică şi de biotehnologie, au consemnat un avans de 8%, la 3.560 yeni, după ce aceasta a anunţat o afacere cu Amgen pentru dezvoltarea unui tratament pentru dermatită atopică. Tot în domeniu, titlurile Takeda Pharmaceuticals Inc. s-au depreciat cu 1,6%, la 3.600 yeni.

- Acţiunile companiei auto japoneze Nissan Motor Co. au crescut cu 1,7%, la 554 yeni, cele ale rivalei Toyota Motor Corp. - cu 2,2%, la 9.628 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,5%, la 28.946,14 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere BHP Group Ltd. au urcat cu 3,1%, la 49,39 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 1,9%, la 126,95 dolari australieni. Australia a anunţat, ieri, că PIB-ul său a crescut cu 1,8% în primele trei luni din 2021, în timp ce aşteptările arătau un avans de 1,5%.

- De asemenea în acest sector, titlurile New Hope Corporation Ltd. au crescut cu 7,4%, la 1,60 dolari australieni, cele ale Syrah Resources Ltd. - tot cu 7,4%, la 1,10 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a câştigat 1,1%, ajungând la 7.217,80 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb