Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

BURSELE LUMIIAvans pe pieţele internaţionale

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Avans pe pieţele internaţionale

Pieţele acţiunilor din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii salutând indiciile legate de faptul că Iranul şi Statele Unite vor să evite un conflict.

London Stock Exchange

- Titlurile celui mai mare retailer britanic, Tesco Plc, au urcat cu 1,4% la ora 14.31, până la 254,70 pence. Tesco a anunţat o creştere modestă, de 0,1%, a vânzărilor sale în perioada Crăciunului.

- În schimb, acţiunile Marks & Spencer Plc, lanţ de magazine din Marea Britanie, au pierdut 10,3%, ajungând la 196,07 pence la ora 14.33. Compania a raportat scăderea cu 0,6% a vânzărilor sale în trimestrul al treilea din 2019.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,5%, la 7.615,58 puncte la ora 14.35.

Euronext Amsterdam

- Titlurile băncii olandeze ABN Amro NV s-au apreciat cu 2,3%, la 16,94 euro la ora 15.20. ABN va avea, din această primăvară, un nou director executiv (CEO) în persoana lui Robert Swaak, fost preşedinte al firmei de contabilitate PwC din Olanda.

- Acţiunile Argenx SE au consemnat un plus de 6%, la 150,30 euro la ora 15.21. Compania olandeză de biotehnologie a raportat o fază pozitivă pentru un studiu cu anticorpi şi şi-a confirmat viziunea pentru 2021.

- Titlurile companiei petroliere anglo-olandeze Royal Dutch Shell Plc s-au depreciat cu 0,2%, la 26,78 euro, pe fondul declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele AEX a urcat cu 0,6%, la 613,99 puncte la ora 15.21.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut ieri, în deschidere, după ce China a anunţat că negociatorul-şef al său pentru comerţ se va deplasa în SUA, săptămâna viitoare, în vederea semnării fazei întâi a acordului comercial.

- În acest context, acţiunile General Motors Co. au urcat cu 0,6%, la 34,87 dolari la ora 09.48, cele ale producătorului de electrocasnice Whirlpool Corp. - cu 0,4%, la 149,98 dolari.

- Titlurile platformei de social media Twitter Inc. au câştigat 0,2% la ora 09.50, ajungând la 33,13 dolari. Compania va testa noi funcţii care vor permite utilizatorilor să controleze comentariile sau chiar să le blocheze total.

- Indicele S&P 500 s-a apreciat cu 0,5%, la 3.268,51 puncte la ora 09.52, Dow Jones Industrial Average - tot cu 0,5%, la 28.877,23.

Nasdaq

- Acţiunile reţelei de socializare Facebook Inc. au urcat cu 0,9%, la 217,09 dolari la ora 09.52. Compania a prezentat miercuri o serie de schimbări făcute pentru a combate răspândirea de informaţii false pe platforma sa.

- Titlurile gigantului tehnologic Apple Inc. au consemnat un avans de 1,7%, la 308,46 dolari la ora 09.53. Serviciul de ştiri al Apple a ajuns la 100 de milioane de utilizatori activi pe lună, iar clienţii au cheltuit peste 1,4 miliarde de dolari în App Store între Crăciun şi Anul Nou, semn că veniturile din servicii ale companiei cresc.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,8%, la 9.205,52 puncte la ora 09.55.

Tokyo Stock Exchange

Pieţele asiatice au crescut semnificativ ieri, în condiţiile în care Statele Unite şi Iranul dau semne că nu vor să alimenteze conflictul în Orientul Mijlociu.

- Acţiunile producătorului japonez de electronice Sony Corp. au urcat cu 1,9%, la 7.804 yeni. Sony a prezentat marţi, la Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, un prototip de automobil electric numit Vision-S, pe care l-a realizat în colaborare cu alţi fabricanţi din sector, precum firma germană Benteler şi cea canadiană Magna.

- Titlurile companiei auto Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 2,3%, la 644 yeni. Fostul preşedinte al constructorului de maşini, Carlos Ghosn, a declarat că a fost tratat "brutal" de procurorii japonezi, pe care i-a acuzat că s-au înţeles cu directorii Nissan pentru a-l înlătura de la conducerea companiei.

- Acţiunile SoftBank Group Corp. au câştigat 4,7%, atingând 4.797 yeni. Compania negociază vânzarea deţinerii majoritare la societatea sa mixtă din sectorul energiei regenerabile din India, conform Economic Times.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 2,3%, la 23.739,87 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile producătorului de ţiţei Woodside Petroleum Ltd. au coborât cu 1,5%, la 35,60 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - cu 0,2%, la 8,87 dolari australieni. Preţul petrolului a scăzut miercuri cu peste 4%, ca efect al detensionării conflictului dintre Statele Unite şi Iran.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,8%, la 6.874,20.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS