BURSELE LUMIIBursele, atente la evoluţiile economice

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 02 septembrie

Bursele, atente la evoluţiile economice

Pieţele din Europa au fluctuat ieri, pe fondul temerilor generate de slăbirea unor economii din Asia.

Euronext Paris

- Titlurile producătorului auto francez Renault SA au pierdut 0,9%, ajungând la 31,16 euro la ora locală 15.42. Compania este nevoită să extindă, până la finele anului, perioadele în care activitatea celor trei uzine ale sale din Spania va fi parţial suspendată, din cauza problemelor globale de aprovizionare cu semiconductori.

- Acţiunile lanţului de retail Carrefour SA au înregistrat un minus de 4,2%, la 16,14 euro ora 15.42. Miliardarul Bernard Arnault, care deţine LVMH, cel mai mare grup de lux din lume, şi-a vândut participaţia de 5,7% pe care o deţinea la retailerul francez prin holdingul său Financiere Agache, obţinând 724 de milioane de euro în urma tranzacţiei. Arnault, care în 2007 a investit în Carrefour, era unul dintre cei mai mari acţionari, alături de familia Moulin şi de omul de afaceri brazilian Abilio dos Santos Diniz.

- Titlurile producătorului de spirtoase Pernod Ricard SA au câştigat 3%, ajungând la 183,35 euro la ora 15.45, după ce acesta a raportat o creştere peste aşteptări a profitului său operaţional.

- Indicele CAC 40 a urcat cu 0,8%, la 6.730,17 puncte la ora 15.45.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei auto germane Daimler AG s-au depreciat cu 0,7%, la 70,84 euro la ora 15.44. Producătorul suedez de oţel SSAB a anunţat că a încheiat un parteneriat cu Mercedes-Benz, divizie a Daimler, pentru a introduce în producţia de vehicule oţel obţinut fără combustibili fosili.

Din 2026, SSAB intenţionează să aprovizioneze piaţa la scară comercială cu oţel produs fără combustibili fosili.

- Indicele DAX a coborât cu 0,3%, la 15.786,52 puncte la ora 15.45.

New York Stock Exchange

Pieţele din SUA au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii sperând la noi stimulente financiare după publicarea unor date care arată o creştere cu mult sub aşteptări a posturilor din sectorul privat, în august.

- Titlurile grupului petrolier ExxonMobil Corp. au coborât cu 0,08%, la 54,48 dolari la ora locală 10.04, cele ale Chevron Corp. - cu 0,3%, la 96,52 dolari. Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a revizuit în creştere estimările din 2022 privind cererea de ţiţei, înaintea unei reuniuni de ieri, pe fondul presiunilor SUA de a majora mai rapid producţia, conform unor surse citate de Reuters.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,04%, la 35.347,94 puncte la ora 10.05, S&P 500 a urcat cu 0,2%, la 4.529,34.

Nasdaq

- Titlurile Facebook Inc. s-au apreciat cu 0,2%, la 380,01 dolari la ora 10.06. Reţeaua de socializare online a decis să extindă un experiment început în urmă cu mai multe luni, care va duce la reducerea vizibilităţii conţinutului politic în cadrul platformei sale.

- Acţiunile producătorului de software Microsoft Corp. au câştigat 0,8%, ajungând la 304,43 dolari la ora 10.07. Microsoft a ales 5 octombrie ca dată oficială pentru lansarea Windows 11. De la această dată, vor deveni disponibile kit-ul de instalare şi actualizarea sistemului de operare.

- Titlurile Amazon.com Inc., cel mai mare retailer online din lume, au urcat cu 1,1%, la 3.510,01 dolari la ora 10.08. Compania intenţionează să angajeze 55.000 de persoane la nivel mondial în lunile următoare, conform directorului general Andy Jassy. Din cele 55.000 de locuri de muncă anunţate, peste 40.000 vor fi în SUA şi restul în ţări precum India, Germania şi Japonia.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,6%, la 15.343,48 puncte la ora 10.09.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au cresut ieri, în pofida faputului că investitorii au temeri legate de încetinerea expansiunii economice.

- Titlurile companiei aeriene Japan Airlines Co. au urcat cu 2%, la 2.387 yeni, cele ale rivalei ANA Holdings Inc. - cu 2,2%, la 2.663 yeni, recuperând pierderile din ziua anterioară.

- Acţiunile Komatsu Ltd. au crescut cu 5,4%, la 2.806 yeni, după ce agenţia de ştiri Bloomberg a informat că Ark Autonomous Technology & Robotics ETF a cumpărat aproape zilnic ADR-uri ale producătorului nipon de utilaje grele, de la mijlocul lunii august.

- Indicele Nikkei 225 a câştigat 1,1%, ajungând la 28.089,54 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere BHP Group Ltd. s-au depreciat cu 1,3%, la 45,03 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 2,4%, la 109,39 dolari australieni, după declinul cotaţiilor minereului de fier.

- Din acelaşi motiv, titlurile Fortescue Metals Group Ltd. au înregistrat un minus de 3,2%, la 20,33 dolari australieni.

- Acţiunile Mesoblast Ltd., producător de medicamente, au coborât cu 5,7%, la 1,57 dolari australieni. În ziua precedentă, titlurile companiei scăzuseră cu 15,9%, după ce aceasta a raportat pierderi de 98,8 milioane de dolari americani pentru anul fiscal 2021.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,1%, la 7.527,10 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

22 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8655
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.9416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro