BURSELE LUMIIBursele europene revin pe creştere

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Bursele europene revin pe creştere

Pieţele europene au urcat ieri, investitorii fiind din nou atenţi la informaţiile legate de un viitor vaccin împotriva Covid-19.

Deutsche Börse

- Acţiunile operatorului bursier german Deutsche Börse AG au înregistrat un plus de 2,4%, la 136,80 euro la ora locală 16.50, după ce acesta a anunţat preluarea pe 1,8 miliarde de dolari a 80% din Institutional Shareholder Services (ISS).

- Indicele DAX a crescut cu 0,5%, la 13.194,56 puncte la ora 16.51.

Euronext Paris

- Titlurile producătorului de articole de lux Christian Dior SE au urcat cu 1%, la 424,40 euro la ora 16.52, cele ale LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton SE - cu 2,4%, la 486,35 euro, deşi firma de consultanţă Bain & Company a estimat că vânzările de produse personale de lux (marochinărie, modă, orologerie, bijuterii, parfumuri şi cosmetice) vor scădea cu 23% în acest an, la 217 miliarde de euro, din cauza pandemiei de coronavirus. Acesta este primul declin de după 2009, respectiv cea mai mare scădere înregistrată vreodată.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,5%, la 5.510,88 puncte la ora 16.54.

SIX Swiss Exchange

- Acţiunile producătorului elveţian de ceasuri The Swatch Group s-au depreciat cu 0,5%, la 237 franci la ora 16.53, cele ale producătorului de articole de lux Compagnie Financiere Richemont SA - cu 1,9%, la 75,72 franci. Salonul de orologerie Watches & Wonders de la Geneva nu va mai avea loc în luna aprilie a anului următor, fiind înlocuit cu un eveniment complet digital, au anunţat marţi organizatorii.

- Indicele SMI a scăzut cu 0,09%, la 10.556,14 puncte la ora 16.57.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au urmat un curs mixt ieri dimineaţă, după ce compania americană Pfizer Inc. şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat că vaccinul lor împotriva Covid-19 prezintă o eficienţă de 95% în prevenirea îmbolnăvirii, conform rezultatelor finale ale testului clinic pe care l-au derulat la scară largă.

- În acest context, titlurile Pfizer s-au apreciat cu 2,5%, la 36,93 dolari la ora locală 10.25.

- Titlurile constructorului de avioane Boeing Co. au câştigat 2,1%, ajungând la 214,23 dolari la ora 10.26. Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA a emis o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi.

- La ora 10.37, indicele D ow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,3%, la 29.870,27 puncte, S&P 500 - cu 0,07%, la 3.612,13.

Nasdaq

- Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au crescut cu 3,2%, la 455,50 dolari la ora 10.39, după ce, marţi, acestea au urcat cu până la 12%, iar capitalizarea companiei s-a mărit cu peste 40 de miliarde de dolari, în urma informaţiei potrivit căreia titlurile Tesla vor fi incluse în indicele S&P 500 pe 21 decembrie.

- Acţiunile Facebook Inc. s-au depreciat cu 0,04%, la 274,94 dolari la ora 10.40. Directorii generali ai Facebook şi Twitter au fost criticaţi, marţi, de senatori republicani, pentru cenzurarea preşedintelui Donald Trump şi a aliaţilor acestuia în timpul alegerilor din Statele Unite, în vreme ce democraţii au deplâns răspândirea dezinformărilor legate de vot pe reţelele de socializare.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,2%, la 11.881,16 puncte la ora 10.41.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia s-au înscris pe un curs mixt ieri, investitorii având în continuare atât temeri legate de creşterea numărului de îmbolnăviri de Covid-19, cât şi speranţe pentru un viitor vaccin eficient împotriva coronavirus.

- Acţiunile grupului auto nipon Toyota Motor Corp. au coborât cu 1,6%, la 7.319 yeni, cele ale Honda Motor Co. - cu 3,8%, la 2.954 yeni, ca urmare a aprecierii monedei japoneze faţă de dolar.

- Din acelaşi motiv, titlurile producătorului de aparate foto Canon Inc. s-au depreciat cu 1,3%, la 1.892 yeni, cele ale producătorului de electronice Sony Corp. - cu 1,8%, la 9.237 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 1,1%, la 25.728,14 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile United Malt Group Ltd. au urcat cu 3%, la 4,74 dolari australieni, după ce furnizorul de malţ a raportat profituri anuale nete peste aşteptări.

- Acţiunile operatorului bursier ASX Ltd. au consemnat un avans de 0,4%, la 81,84 dolari australieni, chiar dacă banca de investiţii Morgan Stanley i-a redus ţinta de preţ din cauza întreruperii tranzacţiilor din săptămâna aceasta, pe fondul problemelor tehnologice.

- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,5%, la 6.531,10 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie