BURSELE LUMII Curs mixt pe pieţele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 iunie

Curs mixt pe pieţele din Europa

Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, regiunea fiind atentă la situaţia din Orientul Mijlociu.

Deutsche Börse

- Titlurile Infineon Technologies AG, producător german de cipuri, s-au depreciat cu 5,2%, la 83,40 euro la ora locală 15.04, după ce compania americană de profil Broadcom Inc. a raportat venituri trimestriale sub aşteptări.

- Acţiunile companiei aeriene Deutsche Lufthansa AG au urcat cu 1,3%, la 8,42 euro la ora 15.06, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului.

- Indicele DAX a crescut cu 0,8%, la 24.990,74 puncte la ora 15.06.

Euronext Paris

- Titlurile Remy Cointreau SE s-au apreciat cu 11,5%, la 41,82 euro la ora 15.06. CEO-ul companiei, Franck Marilly, a prezentat un plan de redresare şi a declarat că producătorul francez de băuturi îşi propune să îşi majoreze profitul operaţional cu aproximativ 100 de milioane de euro până în 2028/2029.

- Acţiunile Valeo SE au coborât cu 5,4%, la 15,74 euro la ora 15.09, după un avans semnificativ în sesiunea de miercuri, generat de faptul că, în opinia analiştilor, compania de echipamente şi componente pentru industria auto are un potenţial de creştere pe segmentele centre de date şi stocarea energiei.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,2%, la 8.247,97 puncte la ora 15.10.

London Stock Exchange

- Titlurile Premier Miton Group Plc s-au depreciat cu 2,8%, la 36,47 pence la ora 14.18. Administratorul de active britanic a raportat un profit semestrial care aproape s-a înjumătăţit faţă de anul precedent.

- Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,08%, la 10.324,53 puncte la ora 14.28.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi la rezultatele dezamăgitoare raportate de Broadcom Inc.

- Acţiunile Uber Technologies Inc. au urcat cu 1,5%, la 72,75 dolari la ora locală 09.50. Compania de ridesharing a anunţat reducerea cu 23% a personalului din divizia sa de resurse umane, într-o nouă etapă a reorganizării interne, potrivit CNBC.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,5%, la 51.429,80 puncte la ora 09.52, S&P 500 a scăzut cu 0,1%, la 7.546,14 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Broadcom s-au depreciat cu 15,2%, la 406,23 dolari la ora 09.53.

- Titlurile Apple Inc. au urcat cu 0,6%, la 312,22 dolari la ora 09.53. Gigantul de tehnologie va deschide în cursul acestui an, la Berlin, primul centru dedicat dezvoltatorilor de aplicaţii din Europa.

- Acţiunile Tesla Inc. au pierdut 0,4%, atingând 422,22 dolari la ora 09.53. Compania de automobile electrice a anunţat miercuri extinderea serviciului său de robotaxiuri fără supraveghere umană în întreaga zonă metropolitană Austin din statul Texas, conform Reuters.

- Titlurile Meta Inc. au crescut cu 2,2%, la 636,72 dolari la ora 09.54. Compania de tehnologie a lansat un nou agent de inteligenţă artificială destinat firmelor, extinzându-şi activitatea dincolo de reţelele sociale şi intrând direct în competiţie cu dezvoltatori precum OpenAI, Anthropic şi Google pe piaţa soluţiilor AI pentru mediul de afaceri, potrivit Reuters.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,9%, la 26.622,30 puncte la ora 09.55.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au scăzut ieri, pe fondul reluării ostilităţilor dintre SUA şi Iran.

- În acest context, titlurile conglomeratului nipon Sony Group Corp. au coborât cu 2,2%, la 3.540 yeni, cele ale producătorului de aparate foto Canon Inc. - cu 0,3%, la 4.419 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 1,4%, la 67.470,69 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Treasury Wine Estates Ltd., companie australiană de producţie şi distribuţie de vinuri, au urcat cu 13,1%, la 4,66 dolari australieni, în condiţiile în care aceasta estimează că performanţa sa în anul fiscal 2027 va fi cel puţin la fel cu cea a anului precedent.

- Titlurile IperionX Ltd. au coborât cu 4,6%, la 5,65 dolari australieni. Compania din sectorul metalelor a anunţat că studiul său de fezabilitate definitiv pentru proiectul de minerale critice Titan din SUA a oferit o valoare netă actualizată după impozitare de 813 milioane de dolari la o rată de actualizare de 8%, o rată internă de rentabilitate după impozitare de 39% şi o perioadă de recuperare a investiţiei după impozitare de 3,6 ani.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 1,1%, la 8.686,10 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb