BURSELE LUMIIPieţele europene şi americane, atente la raportările companiilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 iulie

Pieţele europene şi americane, atente la raportările companiilor

Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare anunţate de companiile din regiune.

Euronext Paris

- Titlurile companiei aeriene franco-olandeze Air France -KLM s-au apreciat cu 2,7%, la 3,91 euro la ora locală 14.57. Eliminarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi împotriva Covid şi condiţiile mult mai lejere pentru călătorii în multe dintre destinaţiile cheie de vacanţă ale lumii, au dus la o creştere a numărului de rezervări şi, implicit, de zboruri similară celei din 2019, informează operatorul de transport.

- Acţiunile grupului aeronautic european Airbus SE au câştigat 3,4%, atingând 109,64 euro la ora 14.59. Airbus a livrat ieri primul avion A350 cu două culoare de la fabrica sa din Tianjin către China Eastern Airline, sporindu-şi astfel prezenţa în China, în defavoarea rivalului American Boeing Co.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,4%, la 6.438,24 puncte la ora 15.00.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei auto germane Volkswagen AG s-au apreciat cu 3,5%, la 282,80 euro la ora 15.00, cele ale rivalei Daimler AG - cu 0,7%, la 70,57 euro. Deficitul global de semiconductori va afecta vânzările de maşini în semestrul al doilea din 2021, a avertizat grupul Daimler, deşi acesta şi-a menţinut estimarea privind marja sa de profit în 2021.

- Indicele DAX a câştigat 1%, ajungând la 15.363,70 puncte la ora 15.02.

Borsa Italiana

- Acţiunile UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, au consemnat un plus de 2,8%, la 9,44 euro la ora 15.17. Trezoreria italiană se străduieşte să îndeplinească condiţiile puse de UniCredit pentru o posibilă preluare a rivalului Monte dei Paschi di Siena SpA, aceasta fiind ultima încercare de a scăpa de banca deţinută de stat şi a o vinde unui grup financiar mai sănătos, conform unor surse citate de Reuters. În acest context, titlurile Monte dei Paschi di Siena au urcat cu 5,5%, la 1,12 euro la ora 15.16.

- Indicele FTSE MIB s-a apreciat cu 1,9%, la 24.559,29 puncte la ora 15.18.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut ieri, în deschidere, investitorii concentrându-se pe raportările companiilor.

- Acţiunile The Coca-Cola Co. au urcat cu 2,8%, la 57,38 dolari la ora locală 09.37. Producătorul de băuturi răcoritoare a raportat profituri şi vânzări trimestriale peste aşteptări.

- Titlurile Johnson & Johnson au coborât cu 0,6%, la 167,67 dolari la ora 09.39. Compania a informat că aşteaptă să vândă vaccinuri anti-Covid-19 de 2,5 miliarde de dolari anul acesta.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat un plus de 0,6%, la 34.707,19 puncte la ora 09.41, S&P 500 - de 0,4%, la 4.340,77.

Nasdaq

- Titlurile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au coborât cu 0,2%, la 658,97 dolari la ora 09.44. CEO-ul Tesla, Elon Musk, a anunţat că reţeaua de încărcătoare Supercharger a companiei va fi deschisă în curând şi altor vehicule electrice.

- Acţiunile reţelei de socializare online Facebook Inc. au urcat cu 0,5%, la 343,32 dolari la ora 09.45, deşi aceasta a fost amendată de justiţia austriacă pentru că a informat doar parţial un utilizator al său cu privire la datele colectate fără ştiinţa lui.

- Indicele Nasdaq Composite a câştigat 0,2%, atingând 14.524,59 puncte la ora 09.47.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, în regiune menţinându-se temerile legate de răspândirea Covid, varianta Delta.

- Acţiunile Tama Home Co., constructor nipon de locuinţe, s-au depreciat cu 10,2%, la 2.756 yeni. Conform presei japoneze, compania le-a interzis angajaţilor săi să se vaccineze împotriva Covid-19.

- Titlurile companiei aeriene japoneze ANA Holdings Inc. s-au apreciat cu 1,1%, la 2.519 yeni, cele ale rivalei Japan Airlines Co. - cu 1,3%, la 2.281 yeni, după pierderile din zilele anterioare, cauzate de temerile legate de răspândirea Covid.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,6%, la 27.548 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere Santos Ltd. s-au apreciat cu 1,2%, la 6,57 dolari australieni, cele ale Oil Search Ltd. - cu 3,6%, la 4,04 dolari australieni, pe fondul revenirii pe creştere a cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- În acelaşi sector, acţiunile BHP Group Ltd. au urcat cu 1,3%, la 49,89 dolari australieni. Conform presei internaţionale, BHP îşi revizuieşte operaţiunile din domeniul petrolier, luând în considerare opţiuni care includ ieşirea de pe segmentul combustibililor fosili.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,8%, la 7.308,70 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Energia în priză”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

21 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5589
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7725
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.5060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro