BUZĂUPrimele clase închise de COVID-19; zeci de elevi învaţă online

Ana Felea
Miscellanea / 15 septembrie

Primele clase închise de COVID-19; zeci de elevi învaţă online

La doar o zi după începerea noului an şcolar au fost luate şi primele decizii privind suspendarea orelor, în două clase dintr-o şcoală din municipiul Buzău. Anunţul a fost făcut de Direcţia de Sănătate Pulică Buzău, potrivit căreia au fost înregistrate şase cazuri COVID-19 în rândul elevilor, însă până acum s-a impus trecerea în online doar pentru două clase, dintr-o singură unitate de învăţământ, deşi cei şase elevi învaţă la trei şcoli diferite din oraş, respectiv o şcoală generală şi două licee.

Cursurile au fost, însă suspendate doar în Şcoala Generală nr. 1, unde au fost confirmate două eleve din două clase diferite. Este vorba despre două fetiţe din clasa I-a şi clasa a VI-a.

"Este vorba despre două cazuri care au fost raportate la o clasă de-a VI-a şi la o clasă I. Sunt copii care au venit în prima zi de şcoală, copii care ulterior s-au simţit rău, apoi au ajuns la DSP şi au fost confirmate cazurile şi, astfel, noi am fost nevoiţi să suspendăm activitatea în cele două clase, conform Ordinului comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii", a spus Monica Gheorghe, directorul Şcolii Generale nr.1 din municipiul Buzău.

Deşi cele două eleve au fost confirmate după ce au început cursurile, directorul unităţii susţine că nu s-au infectat în mediul şcolar.

"În şcoală sigur nu s-au infectat, fie că vorbim de elevul de clasa I, fie de elevul de clasa a VI-a. Ei au fost la şcoală maxim o oră, oră şi jumătate. În cursul serii de 13 septembrie, am fost sunată de unul dintre părinţi că fetiţa se simte rău, i s-a făcut test rapid şi a fost pozitiv. În acel moment am anunţat pe grupul şcolii că elevii clasei a VI-a vor intra în online, începând cu ziua de marţi. Eleva confirmată a fost doar o oră la şcoală pe data de 13. Iar a doua zi am aflat de al doilea caz, o fetiţă din clasa I. Era în data de 14 , fetiţa nu a mai venit în ziua respectivă la şcoală, şi atunci am suspendat cursurile începând cu data de 15", a mai spus directorul unităţii de învăţământ.

Cele două fetiţe sunt bine, iar până acum niciun alt elev nu a mai anunţat simptome specifice COVID-19.

Atât învăţătorul, cât şi dirigintele clasei a VI-a care au intrat în contact cu cele două eleve confirmate au venit în continuare la serviciu. Asta pentru că, potrivit declaraţiilor directorului şcolii, acestea sunt regulile prevăzute în Ordinul comun emis de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.

De altfel, în şcoală activitatea se desfăşoară normal. Restul elevilor vin la cursuri după programul anunţat, iar regulile epidemiologice sunt respectate ca la carte, spune directorul unităţii. Masca de protecţie este obligatorie, pauzele au fost decalate, iar când ies în curtea şcolii, copiii sunt supravegheaţi şi au voie să renunţe la mască doar afară, în grupuri de maximum trei elevi. De asemenea, sala în care îşi desfăşurau orele cele două colective de elevi a fost dezinfectată şi închisă.

Cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele zile şi la Colegiul B.P.Hasdeu şi la Lideul Pedagogic. Elevii confirmaţi în cele două unităţi nu au venit la cursuri, astfel că nu s-a impus trecerea în online a nici unei clase.

"Sunt 2 cazuri. Ne-au fost comunicate de către DSP Buzău: un elev de clasa a XI-a şi un elev de clasa a IX-a, dar aceşti copii nu au intrat în sala de clasă. Unul chiar nu a venit deloc nici pe data de 13 septembrie, la festivitate. Nu a fost necesar, deci, să suspendăm cursurile la nici una dintre clase. Suntem în continuare foarte atenţi. Echipa medicală şi-a făcut datoria, a făcut triajul şi urmărim cu atenţie si cu mare grijă toate situaţiile care ne sunt transmise de DSP să fim pregătiţi să acţionăm conform ordinului comun ", a declarat pentru şansanews.ro directorul Colegiului B.P.Hasdeu, Virginia Mîndruţă Tănăsescu.

În continuare, elevii vor fi obligaţi să poarte mască, iar cei care au vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani pot opta pentru vaccinul anti COVID. Până acum în judeţul Buzău sunt vaccinaţi mai puţin de 1.000 de elevi, adică doar 3%. De asemenea, peste 1300 de cadre didactice, majoritatea din mediul rural, se vor întoarce la catedră fără să fie vaccinate împotriva noului coronavirus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8655
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.9416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro