BVB Bursa a continuat să scadă

BVB
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2005

Indicii bursieri au înregistrat şi în cursul şedinţei de vineri deprecieri. Indicele BET care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate la BVB a scăzut cu 1,63% faţă de ziua anterioară, în timp ce indicele SIF - BET- FI a scăzut cu 1,8%.

Titlurile Petrom au revenit la tranzacţionare. După o suspendare de două zilei, în care compania a anunţat rezultatele financiare foarte bune obţinute de companie pentru primul trimestru, acestea au stîrnit interesul investitorilor, astfel încît la finalul şedinţei, cotaţia Petrom a fost în creştere cu 1,7% faţa de ultima şedinţă de tranzacţionare. Cu titlurile SNP s-a realizat şi o tranzacţie specială (deal), cu un număr de 3 milioane de acţiuni, la preţul de 3.600 lei/acţiune, acesta fiind şi cotaţia de la închiderea şedinţei de vineri. Valoarea totală a transferului special a însumat 10,8 miliarde de lei.

La prima categorie, s-au detaştat categoric, acţiunile Petrom. Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate cu titluri SNP a fost de peste 42 de miliarde de lei, reprezentînd jumătate din totalul categoriei.

Cotaţia acţiunilor BRD s-a depreciat cu 4,2% faţă de şedinţa anterioară, însă valoarea totală a tranzacţiilor a fost de peste 23 miliarde de lei. Brokerii consideră că reducerea suferită de preţul acţiunilor BRD s-a datorat numărului mare de ordine de vînzare apărute în piaţă pe parcursul zilei de vineri. Cea mai bună evoluţie dintre acţiunile primei categorii le-a înregistrat titlurile Rafinăriei Astra Ploieşti. Preţul la închiderea şedinţei de tranzacţionare a fost de 330 lei/titlu, în creştere cu 9,3% faţă de ziua anterioară. La aceeaşi categorie, scăderea cea mai mare aparţine acţiunilor Oltchim Rîmnicu Vîlcea. Pe fondul unui rulaj de peste 2,7 miliarde de lei, cotaţia titlurilor OLT a scăzut pînă la nivelul minim de 2.530 lei/tiltu, după care la închidere preţul a fost de 2.700 lei/acţiune, în scădere cu 6,6% faţă de sesiunea bursieră anterioară. Compania a remis vineri un comunicat prin care anunţa respingerea de către Curtea Constituţională a unei acuzaţii aduse de acţionarul Lindsell Entreprises privind majorarea capitalului social Oltchim. Această majorare a fost aprobată în AGA, urmînd să fie efectuată prin conversia în acţiuni a unei părţi din creanţa AVAS.

La categoria a doua, acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa au fost suspendate de la tranzacţionare prin decizia BVB ca urmare a audierilor preşedintelui companiei la Parchetul General.

SIF5 "Oltenia" Craiova

La categoria SIF, cotaţiile celor cinci societăţi de investiţii financiare au continuat să scadă. Preţul la închiderea şedinţei de tranzacţionare al acţiunilor SIF 5 a fost de 12.200 lei/acţiune, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 21 miliarde de lei. SIF 5 Oltenia a fost cel mai tranzacţionat titlu din categoria SIF, dar a înregistrat şi cea mai mare scădere din sector. În prima parte a sesiunii bursiere de vineri, cotaţia a scăzut atingînd minimul zilei de 12.100 lei/tilu, după care a început să-şi revină uşor pînă la 12.200 lei/acţiune, la închiderea şedinţei. Valoarea totală la această categorie a fost de peste 62 miliarde de lei, în timp ce totalul bursier de vineri a însumat peste 162,5 miliarde de lei.

Andreea Negru

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb