BVBBursa s-a înverzit

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 februarie

Bursa s-a înverzit

Tranzacţii de 121,9 milioane de lei, peste media zilnică a anului

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut parte de creşteri în sesiunea de tranzacţionare de vineri, în ton cu dinamica din pieţele europene.

Indicele BET, al celor mai lichide nouăsprezece acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,8%, la 12.891,69 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a crescut cu 2,46%, până la 2.421,56 de puncte.

Rulajul s-a ridicat la 121,93 milioane de lei, peste media zilnică a acestui an, de 99,65 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Piaţă locală a avut o evoluţie pozitivă, cu aprecieri de peste un procent pentru toţi indicii, recuperând din scăderile înregistrate ieri (n.r. joi). Evoluţiile au fost cuprinse între 1,79% pentru BETPlus şi 3,14% în cazul indicelui BETAeRO. Valoarea tranzacţiilor a fost de 24,64 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Acţiunile Digi Communications (DIGI) au fost lider din punct de vedere al lichidităţii, asigurând peste o treime din rulajul zilnic. În timpul şedinţei, a avut loc o tranzacţie cu 1,1 milioane acţiuni DIGI, reprezentând aproximativ 1% din societate. Toţi emitenţii incluşi în indicele BET au închis pe plus. Topul creşterilor a fost alcătuit din: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), 5,81%, Transport Trade Services (TTS), 5,32% şi One United Properties (ONE), 4,57%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Digi Communications, ce au cumulat un rulaj de 45,67 milioane de lei, titlurile operatorului de telecomunicaţii încheind ziua la preţul unitar de 41,7 lei, în creştere cu 1,96%.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 1,89%, la preţul de 0,4585 lei, pe fondul unor schimburi de 11,13 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile Romgaz (SNG), cu un rulaj de 9,13 milioane de lei, acţiunile SNG încheind ziua cu o apreciere de 3,11%, la preţul de 38,15 lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) au crescut cu 0,77%, până la preţul de 2,62 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 8,22 milioane de lei.

Prin piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.

În Piaţa AeRO a fost înregistrat plasamentul privat al Sipex Company, în valoare de 10,62 milioane de lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 2,21%, la 50.078,36 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 2%, până la 838,35 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Ves Sighişoara" (VESY): +14,47%

2. "SIF Hoteluri" (CAOR): +14,29%

3. "Uztel" (UZT): +14,19%

4. "UCM Reşita" (UCM): -14,12%

5. "Promateris" (PPL): - 11,11%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Aerostar" (ARS): -5,13%

2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -1,37%

3. "Sinteza Oradea" (STZ): -1,03%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro