BVB Bursa şi-a revenit datorită creşterilor de pe bursele externe

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 septembrie 2015

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care s-a înregistrat o lichiditate de 37,31 milioane de lei (8,44 milioane de euro).

Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Volumul de tranzacţionare de astăzi (ieri, n.r.) de la BVB, de 8,44 milioane de euro, reprezintă o apreciere semnificativă faţă de şedinţa precedentă şi a survenit pe fondul creşterii generalizate a indicilor bursieri (în medie cu mai mult de 1%). Cu siguranţă se poate afirma că piaţa autohtonă a reacţionat pozitiv la evoluţiile din timpul zilei ale indicilor de pe bursele externe, care au consemnat creşteri importante".

Topul lichidităţii a fost condus, ieri, de acţiunile " Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 11,5 milioane de lei. Cotaţia FP a crescut cu 4,48%, la 0,8045 lei/unitate.

Titlurile "Banca Transilvania" (TLV) s-au apreciat cu 2,25%, la 2,36 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,44 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "BRD - Groupe Société Générale" (BRD) de 2,65 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 11 lei/unitate, în urcare cu 1,38%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Electrica" (EL), cu un rulaj de 2,54 milioane de lei. Cotaţia EL a scăzut cu 2,73%, ultimul preţ fiind de 12,46 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate, în total, nouă tranzacţii. Trei dintre acestea au fost realizate cu acţiuni "Romgaz" (SNG) şi au totalizat 3,33 milioane de lei, la un preţ de 30,99 lei/unitate, în scădere cu 0,03% faţă de referinţă. De asemenea, au mai fost înregistrate patru transferuri cu titluri "BRD - Groupe Société Générale" (BRD), în valoare de 2,28 milioane de lei, precum şi două tranzacţii cu acţiuni "Electrica" (EL), care au însumat 2,18 milioane de lei.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, s-a apreciat cu 1,33%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat tot cu 1,33%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 1,79%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 1,16%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat şi el cu 0,95%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb