BVBCreşteri pe linie pentru indicii BVB

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 iulie 2023

Creşteri pe linie pentru indicii BVB

Acţiunile Hidroelectrica au încheiat prima zi bursieră la preţul de 110 lei, cu 5,7% peste cel la care s-a închis oferta, de 104 lei

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile din pieţele europene. Indicele BET, la celor mai lichide 20 de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 1,43%, la 12.997 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,69%, până la 2.437 de puncte.

În prima zi de tranzacţionare, acţiunile Hidroelectrica (H20) au cumulat schimuri de 759,7 milioane de lei, titlurile producătorului de energie încheind sesiunea bursieră la preţul unitar de 110 lei, cu 5,7% peste cel la care s-a încheiat oferta publică, de 104 lei.

În aceste condiţii, valoarea tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a ridicat la 828,9 milioane lei, cu mult peste media zilnică a anului, de 146,2 milioane lei.

În piaţa "regular", după Hidroelectrica, în clasamentul valorii tranzacţiilor au urmat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 21,2 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în creştere cu 2,81%, la preţul de 22,66 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 0,93%, la preţul de 0,5345 lei, pe fondul unor tranzacţii de 9,8 milioane de lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce s-au apreciat cu 0,75%, la preţul de 1,886 lei, în condiţiile unui rulaj de 7,6 milioane de lei.

În piaţa "deals" nu a avut loc nicio tranzacţie.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,66%, la 49.355 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 1,53%, până la 991 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a crescut cu 0,1%, până la 889 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Socep" (SOCP): +14,29%

2. "Dafora" (DAFR): +9,09%

3. "Prefab" (PREH): +8,75%

4. "Hidroelectrica" (H20): +5,77%

5. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +3,97%

--------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Comcm" (CMCM): -14,73%

2. "Electrocontact" (ECT): -12,33%

3. "Altur" (ALT): -5,83%

4. "Artego" (ARTE): -4,88%

5. "Prebet" (PREB): -4,35%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb