Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

BVBDeclin pentru indici, în prima zi a săptămânii

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Declin pentru indici, în prima zi a săptămânii

Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, spre deosebirile de creşterile din pieţele europene.

În Statele Unite, după două ore de tranzacţionare, indicele Dow Jones avea un avans de 1,29%, în timp ce S&P500 era în creştere cu 1,35%, iar pentru Nasdaq Composite aprecierea se situa la 1,64%.

"Acţiunile din SUA au crescut, luni, investitorii salutând semnalele de progres către următorul acord de stimulare fiscală. Câştigurile au venit şi după ceea ce pare a fi o îmbunătăţire a stării de sănătate a preşedintelui Donald Trump şi a perspectivei ca acesta să părăsească spitalul în curând", notează CNBC.

La Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 0,12%, la 8.869,35 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, ce reflectă parcursul celor mai tranzacţionate 25 de la bursa noastră, a avut un recul de 0,3%, până la 797,72 puncte.

Rulajul a fost de 24,03 milioane de lei, puţin peste o treime din media zilnică a acestui an, de 67,18 milioane de lei.

Echipa societăţii de brokeraj Prime Transaction a punctat, în raportul său zilnic: " Debut de săptămână cu evoluţii negative pentru indicii BVB. BET-NG este singurul indice care a închis pe plus, cu o apreciere de 0,02%, în timp ce indicele BET-FI a înregistrat o corecţie de 1,06%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 4,9 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai lichid emitent asigurând un sfert din rulajul zilnic. Din indicele BET, doi emitenţi au înregistrat creşteri de peste un procent: Digi Communications (DIGI), 1,95% şi OMV Petrom (SNP), 1,55%. La polul opus, remarcăm evoluţia negativă înregistrată de titlurile Transelectrica (TEL), care a închis şedinţa cu o scădere de 2,59%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 6,18 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj încheind ziua la preţul de 2,245 lei, în scădere cu 0,88%.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au stagnat, la 1,31 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 3,76 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), al căror preţ s-a depreciat cu 1,25%, până la 12,68 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 1,53 milioane de lei.

Acţiunile Electrica (EL) au încheiat ziua la 10,8 lei, în scădere cu 0,92%, rulajul cu titlurile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică fiind de 0,65 milioane lei.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat o corecţie ex-dividend de 9,74%, până la 0,352 lei, valoarea tranzacţiilor cu acţiunile SIF3 fiind de 0,29 milioane lei. Societatea va distribui un dividend de 0,0355 lei ceea ce, raportat la preţul acţiunii de la finele săptămânii trecute, de 0,39 lei, oferă un randament brut de 9,1%.

Prin piaţa "deal" a fost realizat un schimb cu titlurile Sphera Franchise Group (SFG), în sumă de 4,72 milioane de lei, transferul fiind realizat la preţul unitar de 13,5 lei, cu 1,5% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,58%, la 1.676,75 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a avut un recul de 0,14%, până la 1.327,74 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +10,00%

2. "Prebet" (PREB): +3,74%

3. "Dafora" (DAFR): +3,23%

4. "Biofarm" (BIO): +2,01%

5. "Digi Communications" (DIGI): +1,95%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -10,00%

2. "SIF Transilvania" (SIF3): -9,74%

3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): -8,38%

4. "Aerostar" (ARS): -3,85%

5. "Transelectrica" (TEL): -2,59%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Un articol mai sus scrie cu "enfaza !!!!!!!" ca indicii BVB sunt in CRESTERE ....., cum naiba apar asemenea minuno - mincinui care se contrazic reciproc "naiba stie !!!!!!!!!!!!!".

    1. Esti foarte, foarte nostim ce sa zic :))). Pe langa derapajele cu ... "enfaza !!!!!!!" .. si alte expresii care nu exista in limba romana, nici macar nu iti dai seama ca e vorba de articole diferite, pentru zile diferite, cu variatii diferite. Relax man! Te vei simti mai bine :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie