Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu declinul pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un declin de 0,32%, la 16.507 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,02%, până la 3.137 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 78,9 milioane lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 61,6 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a acestui an, de 164 milioane lei, sumă ce conţine totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică masiv media.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Digi Communications (DIGI), ce au cumulat un rulaj de 14,3 milioane lei, titlurile operatorului de telecomunicaţii încheind ziua în creştere cu 1,84%, la preţul de 66,3 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au urcat cu 0,22%, până la preţul de 26,86 lei, în condiţiile unor schimburi de 13,7 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 1,76%, până la preţul de 0,668 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 11,5 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Purcari Wineries (WINE), ce au cumulat un rulaj de 4,6 milioane lei, acţiunile WINE încheind ziua în creştere cu 1,74%, la preţul unitar de 14 lei.
În piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.
Indicele BET-FI, al celor foste cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,29%, până la 57.320 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,26%, până la 1.196 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un declin de 0,3%, până la 801 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Green Tech International" (GREEN): +9,09%
2. "SIF Hoteluri" (CAOR): +8,33%
3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +4,93%
4. "Alro" (ALR): +3,50%
5. "Transgaz" (TGN): +3,30%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -8,47%
2. "Chimcomplex" (CRC) : -4,23%
3. "Romcab" (MCAB): -3,13%
4. "Aages" (AAG): -3,06%
5. "Eneropetrol" (ENP): -2,91%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2025, 07:18)
Păi cum să crească bursa dacă țara noastră este sub asaltul sectei Georgescului. Trezește România! POPORUL ROMÂN nu este un popor de SECTANȚI. Așa-zișii suveraniști sunt de fapt în slujba lui Putin, cea mai apropiată întruchipare a antihristului din zilele noastre. Nu vă luați după acești falși profeți. Ieșiți la VOT și trimiteți acest rău la groapa de gunoi a istoriei!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2025, 07:29)
* Trezește-te!
1.2. noi iesim (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de cristi în data de 15.05.2025, 08:11)
problema este ca ei, zombi rusificati si needucati sunt foarte multi. Ma steptam sa fie, dar nu atat de multi.
Ai zice ca-i mai bine sa iasa Semiom, ca sa-i vezi cum sufera. Ideea e ca, chiar daca ne prabusim economic, se inchid granitele, iesim din UE/NATO, vin foametea, somajul si inflatia galopanta, ei tot zombi raman. Tot Soros, Ursula, Bruxeelesul va fi de vina, nicidecum Semiom.
Asta-i grav si nu vad vreo rezolvare.