BVB Deprecieri pentru indici, în ton cu scăderile pieţelor europene

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 aprilie

Deprecieri pentru indici, în ton cu scăderile pieţelor europene

Tranzacţii de numai 45 milioane lei, sub valoarea schimburilor din sesiunea anterioară

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu deprecierile pieţelor europene, care au reacţionat la discursul preşedintelui american Donald Trump, ce nu a reuşit să convingă investitorii că războiul din Iran se va încheia rapid şi traficul din Strâmtoarea Hormuz va fi redeschis complet. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un recul de 0,27%, la 27.917 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,47%, până la 5.393 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 44,6 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 95 milioane lei şi cu mult mai mică decât media zilnică a anului, de circa 230 milioane lei, ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial suma.

În piaţa „regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), al căror rulaj s-a ridicat la 5,3 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua la preţul unitar de 0,999 lei, în stagnare.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care s-au apreciat cu 0,17%, la preţul de 36,16 lei, în condiţiile unor schimburi de cinci milioane de lei.

Acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au urcat cu 0,71%, la preţul de 28,4 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 1,5 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Premier Energy (PE), care au cumulat un rulaj de 1,1 milioane de lei, acţiunile companiei de infrastructură energetică încheind ziua în scădere cu 2,46%, la preţul unitar de 41,65 de lei.

În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,5%, până la 2.052 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 0,06%, la 97.202 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 0,5%, până la 963 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. ”Electrocontact” (ECT): +14,58%

2. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): +6,52%

3. ”Altur” (ALT): +4,17%

4. ”IAR Braşov" (IARV): +3,46%

5. ”Aages" (AAG): +1,40%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Energopetrol” (ENP): -14,66%

2. ”Armătura” (ARM) : -11,56%

3. ”Prefab" (PREH): -7,50%

4. ”Carbochim” (CBC): -4,35%

5. ”Romcab” (MCAB): -4,00%

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. ANTICIPARE:

    in a 2-a jumatate a anului 2026 (sau la/dupa mijlocul 2026) urmeaza un eveniment corelat intre monedele crypto si inteligenta artificiala (fiecare parte avand succesiv pozitia de cauza si efect) cu efecte deprimante asupra pietelor (nu doar crypto).  

    Expect the unexpected!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. ma refer la "o sucombare" a uneia datorita celeilalte si apoi viceversa... ceva de genul asta.

      nici eu nu pot sa zic mai multe aici.  

      Ban.Cher.Vali 

      in depresie de luni bune dar se poate si mai rau, sunt de acord. Si zici ca nu o sa mai fie - intai - un blow-off top (scenariul H.Zeberg)?

      Cum evolueaza proiectul falia San Andreas?

      datorita, mda

      serbane, iar ai visat cosmar? 

      Nu. Intai o vizita in banda 9000-34000 usd si apoi zburam spre urmatorul maxim (banda 420-450 k usd). Nu 1 milion sau mai sus sau alte aberatii.

      Ban.Cher.Vali 

      Bine, mersi.

      Ban.Cher.Vali 

    Ce s-a intamplat azi pe AQ? volum mare, volatiltate medie..mi-a scapat vreo stire?

    1. Nu ti-a scapat nimic. Poate startul raliului, dar important e finishul.

      Probabil,startul la "bear" pt.AQ.Nu cred ca va fi prea bine la profit,anul asta.

      Ginditi mic, orientati pe orizonturi scurte, marunte. Gen comercianti de zarzavat in piata.

      De asta iese vajaiala in evidenta. El e viitorul. LEAP, PUT, CAL. 

      Doamne, ce-mi plac glumele mele! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb