BVB Închideri mixte pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 mai 2024

Închideri mixte pentru indici

Oferta Premier Energy a fost înregistrată în sistemul bursier

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu scăderi uşoare ale pieţelor europene. Indicele BET, ce captează dinamica celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un recul de 0,59%, la 17.190 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,6%, până la la 3.149 de puncte.

Valoarea schimburilor s-a ridicat la 666,4 milioane de lei, cu mult peste media zilnică a anului de 126,8 milioane lei, datorită înregistrării în sistemul bursier a ofertei Premier Energy. Preţul final al operaţiunii de piaţă a fost de 19,5 lei pe titlu, iar compania este aşteptată să debuteze la BVB în data de 27 mai.

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 20,4 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în stagnare, la preţul de 30,05 lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au avut o corecţie ex-dividend de 4,4%, la preţul de 19,98 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,6 milioane lei.

Acţiunile Transport Trade Services (TTS) au încheiat ziua în scădere cu 5,27%, la preţul unitar de 24,25 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 5,7 milioane lei, acţiunile producătorului de energie încheind ziua în scădere cu 0,44%, la preţul de 134,3 lei.

În piaţa "deals" a avut loc două tranzacţii. Cea mai mare dintre acestea, în sumă de 6,8 milioane lei, a fost realizată cu acţiuni OMV Petrom, schimbul fiind înregistrat la preţul unitar de 0,68 lei, cu 0,15% sub referinţa din piaţa "regular". Celălalt transfer, în sumă de 1,8 milioane lei, a fost încheiat cu acţiuni Şantierul Naval Orşova, la preţul unitar de 5,35 lei, cu 14,4% sub referinţă.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,02%, până la 1.226 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,75%, la 59.836 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,13%, până la 1.035 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Chimcomplex" (CRC): +14,29%

2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +4,80%

3. "SIF Hoteluri" (CAOR): +2,59%

4. "Antibiotice" (ATB): +2,08%

5. "SIF Muntenia" (SIF4): +2,04%

----------------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Romcab" (MCAB): -10,98%

2. "Fondul Proprietatea" (FP): -8,55%

3. "Vrancart" (VNC): -5,81%

4. "Transport Trade Services" (TTS): -5,27%

5. "BRD-Groupe Societe Generale" (BRD): -4,40%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb