Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 0,58%, la 22.751 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 1,1%, până la 4.445 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 82,2 milioane de lei, mai mică decât cea din sesiunea anterioară, de 113 milioane de lei şi cu mult inferioară mediei zilnice a anului, de 179 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi titlurile de stat Fidelis, care ridică artificial media.
În piaţa ”regular”, clasamentul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 14,4 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 1,07%, la preţul de 29,5 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,49%, la preţul de 0,93 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,1 milioane de lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au urcat cu 0,67%, la preţul de 120 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,6 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în topul rulajului de la BVB s-au situat titlurile Transelectrica (TEL), care au cumulat o valoare a schimburilor de circa 3,7 milioane de lei, acţiunile transportatorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 5,51%, la preţul unitar de 70,9 lei.
În piaţa ”deals” nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 1,4%, la 89.278 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,08%, până la 1.696 de puncte. Indicele BET-AeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a depreciat cu 0,47%, până la 923 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”UAMT” (UAM): +10,27%
2. ”Chimcomplex” (CRC): +7,00%
3. ”Transelectrica” (TEL): +5,51%
4. ”Aerostar" (ARS): +5,50%
5. ”Rompetrol Rafinare" (RRC): +4,55%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Electrocontact” (ECT): -12,96%
2. ”Artego” (ARTE): -8,04%
3. ”Vrancart” (VNC): -4,76%
4. ”Carbochim" (CBC): -3,67%
5. ”Green Tech International” (GREEN): -3,29%




















































Opinia Cititorului