BVB Lichiditate de 40,3 milioane de lei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 aprilie 2019

Lichiditate de 40,3 milioane de lei

• Creşteri pe linie pentru indicii bursei

Rulajul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii s-a ridicat la 41,66 milioane de lei, puţin peste media zilnică a acestui an, de 40,3 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a fost înregistrat niciun transfer.

Anca Păltinenu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: " Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, spre deosebire de cea din principalele burse europene, care au scăzut în şedinţa de tranzacţionare de miercuri. Indicele BET a câştigat 0,14% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între 0,09% pentru ROTX şi +0,45% pentru BET-FI. Valoarea totală a tranzacţiilor din piaţa reglementată a fost de 8,76 milioane de euro, aproape de media zilnică înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile VES (VESY), cu +14,71%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Electrica (EL) a avut cea mai bună evoluţie, +3,37%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Uamt (UAM), cu -5,71%, rulajul cu titlurile emitentului fiind redus. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Digi Communications (DIGI), -0,83%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul lichidităţii este condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat ziua de tranzacţionare la preţul de 2,15 lei, cu 0,46% sub cel din şedinţa anterioară, rulajul cu acţiunile societăţii bancare fiind de 20,91 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au încheiat şedinţa bursieră la preţul unitar de 13,66 lei/titlu, în creştere cu 0,15%, valoarea tranzacţionată însumând 8,99 milioane de lei.

Acţiunile Transgaz (TGN) au avansat ieri cu 0,57%, până la 352 lei, pe fondul unei valori transferate de 3,64 milioane de lei.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a fost ocupat de OMV Petrom (SNP), ale cărui acţiuni au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,3795 lei/titlu, în scădere cu 0,13%, în contextul unui rulaj de 2,91 milioane de lei.

Indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 0,12%, în timp ce indicele sectoului energetic BET-NG a urcat cu 0,32%.

Indicele extins BET­-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,2%, în timp ce indicele BET­-BK, reperul fondurilor de investiţii, a marcat un avans de 0,28%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb