BVB Rulajul scade sub jumătatea valorii medii din 2017

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 octombrie 2017

Rulajul scade sub jumătatea valorii medii din 2017

"Deal" de 0,23 milioane de lei cu titlurile "Armătura"

Săptămâna de tranzacţionare a debutat într-o notă pozitivă din punctul de vedere al cotaţiior bursiere, singurii indici ai Bursei de Valori Bucreşti (BVB) care s-au depreciat fiind BET-FI, ce a scăzut cu 0,04% şi BET-BK, a cărui coborâre a fost de 0,04%. Pe de altă parte, volumul consemnat a fost scăzut, de doar 23,42 milioane de lei, de aproape trei ori mai mic faţă de cel înregistrat vineri, de circa 68 milioane de lei şi sub jumătatea valorii medii înregistrate în acest an, de peste 49 milioane de lei.

Brokerii societăţii Prime Transaction au detaliat evoluţia pieţei din prima zi a săptămânii: "Majoritatea indicilor au avut evoluţii pozitive, indicele de referinţă, BET, apreciindu-se cu 0,21%. Cea mai mare creştere din BET au avut-o acţiunile Transgaz (TGN), +1,01%. O altă urcare mare a fost înregistrată de acţiunile Erste Bank (EBS), +1,18%, restul titlurilor Blue Chip înregistrând variaţii de preţ mai mici de 1%. Valoarea tranzacţiilor a fost, la rândul său, redusă, doar 5 milioane de euro, dintre care 4,86 milioane de euro pe piaţa de acţiuni".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 4,66 milioane de lei, preţul de închidere al transferurilor cu titlurile societăţii bancare fiind de 2,22 lei/unitate, în stagnare.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul 0,851 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,4 milioane de lei, în creştere cu 0,71%.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) în valoare de 1,65 milioane de lei, în depreciere cu 0,16%, preţul de închidere fiind de 12,42 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "SIF Moldova" (SIF2), cu un rulaj de 1,51 milioane de lei, cotaţia închizând la valoarea de 1,21 lei/unitate, în coborâre cu 0,66%.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii.

Două dintre acestea, însumând 3,72 milioane lei, au fost realizate cu titluri SIF Muntenia (SIF4), la preţul unitar de 0,93 lei, cotaţia emitentului urcând cu 0,22%.

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "Armătura" (ARM), în valoare de 0,23 milioane de lei, la preţul 0,239 lei/acţiune, în stagnare.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,14%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,07%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Oltchim" (OLT): +14,97%

2. "Dafora " (DAFR): +14,93%

3. "Petrolexportimport" (PEI): +13,83%

4. "Armătura" (ARM): +8,37%

5. "Electrocontact" (ECT): +7,23%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Compa" (CMP): -8,70%

2. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -3,36%

3. "Boromir" (SPCU): -3,03%

4. "Alumil Rom Industry" (ALU): -2,13%

5. "Electroaparataj" (ELJ): -1,68%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ca mic investitor, am incercat sa cumpar ”cateva zeci de mi de actiuni dupa ”redeschiderea tranzactionarii DAFORA”, orice incercare insa ... s-a lovit de ”stalpul smecheriilor !!!”, incercarea de postare a ordinului de cumparare pana in ora ... circa 9,10 se loveste de ”INTREZICEREA acceptarii”, apoi ... dintro data apare afisat cifre la cumparare de ”MILIOANE de actiuni ...”, incercarea ta este lovita de NULITATEA reusitei, cifra ofetei de vanzare este MULT sub cifra ofertei de cumparare, concluzia ... ”escrocheria BVB continua ..., de ... traim intro tara balcanica unde ”mijmasurile, escrocheriile sunt la ordinea zilei, de la conducerea statului la BVB si ... mai departe .

    1. Asteapta si tu o corectie.Poti cumpara atunci.Sau o evolutie laterala

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb