Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, în ton cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 0,08%, până la 27.966 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,09%, până la 5.427 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 127 milioane lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 87 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a acestui an, de 240 milioane lei, sumă ce reflectă totuşi şi titlurile de stat Fidelis, care ridică artificial media.
În piaţa „regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), al căror rulaj s-a ridicat la aproape 42,3 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 35,9 lei, în scădere cu 0,72%.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care s-au apreciat cu 1,1%, la preţul de 1,012 lei, în condiţiile unor schimburi de 12,7 milioane de lei.
Acţiunile companiei de infrastructură energetică Premier Energy (PE) au urcat cu 2,02%, la preţul de 45,4 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 8,9 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), care au cumulat un rulaj de 6,8 milioane de lei, acţiunile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 1,75%, la preţul unitar de 28 de lei.
În piaţa ”deals” a avut loc un schimb cu acţiuni Banca Transilvania, în valoare de 2,5 milioane de lei, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 35,94 lei, cu 0,61% sub referinţa din piaţa ”regular”.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,01%, până la 2.062 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a depreciat cu 1,06%, la 98.972 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a coborât cu 1,97%, până la 967 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”BRK Financial Group” (BRK): +8,65%
2. ”MedLife” (M): +5,07%
3. ”Romcab” (MCAB): +4,55%
4. ”Rompetrol Rafinare" (RRC): +4,32%
5. ”Patria Bank" (PBK): +4,07%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Armătura” (ARM): -14,69%
2. ”Bermas” (BRM) : -6,14%
3. ”Bucovina-Club de Munte" (BCM): -5,56%
4. ”Comcm” (CMCM): -5,46%
5. ”Bucur” (BUCV): -5,43%




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 30.03.2026, 08:00)
Salutare tuturor!Exercitiu de gandire:evoiutie ,tendinte,tickere de urmarit(promitatoare)?Previziu ni(si nu din alea de tip "ban.cherul":))?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 09:32)
E prea de dimineata. Stai sa beau ceva.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 16:14)
ia zi, te-ai treazit?
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 17:09)
Bazaconile de la Doicești au nevoie de un combustibil special numit HALEU. Există doar 2 producători. Rusatom (Tenex) și Centrus Energy.
:
toate SMR:urile rulează cu acest HALEU.
:
Centrus Energy devine tentantă forte (fără „țî”) la 175USD pe share !
:
ia uite Micron la 340USD
SMCI la 20USD e pomană, are PERu mic !
:
eu ăstea cumpăr acuma !
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 30.03.2026, 19:16)
MU si altele ca ea-sunt cam in "bear" acum datorita TurboQuant de la Google.
Centrus -la fel -target 195
Sfatul meu:mai asteapta,ca o sa ramai blocat,iar!
1.5. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 30.03.2026, 22:07)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 10:45)
Romgaz livreaza gaze catre populatie la fel cum a terminat si centrala de la Iernut
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 11:18)
pe anul fiscal 2025, SNG a fost la egalitate profit net ca SNP, 3mld. RON
SNG este o afacere simplu de urmărit,
uite gazu, nu e gazu
la SNP ai cascadorii PR: hidrogen verde, panouri FV, SAF
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 11:26)
Uite Iernutu, nu e Iernutu, uite gazu catre populatie, nu e gazu catre populatie. Magie.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 11:38)
Cum mai stai cu PBB? Tot pe -22%?
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 11:39)
centralele pe gaz vor fy singura „opțiune” pt. țară ! altfel moare țara la 1000RON / MWh
cînd era bine și boerie în țară, prețul la curent era în anul2019 110RON / MWh. Pe parcursul 2025anul prețul a fost medie 650RON / MWh și țara moare !
:
la 11,14RON SNG e pomană !
2.5. sunteti amabil.. (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Valmon4 în data de 30.03.2026, 11:39)
...sa ne ziceti cam care e ponderea utilizarii gazului prin Suedia si Estonia? De fapt, care credeti ca este viitorul utilizarii gazului pentru populatie? Multumesc.
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 11:40)
(2.3.)
te rog frumos să-mi reamintești în 2027 iulie !
:
eu îți scriu de acuma că PBB = 6EUR !
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 11:41)
Asa sa fie! Iti doresc succes!
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 11:58)
(2.5.)
acolo este sistem de încălzire centralizată a blocurilor, numit fjärrvärme !
este precum în București dar cu o diferență:
:
în București se arde gazu doar de dragul de a încălzi apa.
în Merșta se arde gunoiu pt. a produce electricitate și pentru a încălzi apa (fjärrvärme). în Märsta centrala se numește Bristaverket și arde gunoi (pyroliză, gazificarea)
:
casele/vilele folosesc curent electric pentru funcționarea compresorului pompelor-de-căldură (frigidere pe invers, iar interiorul frigiderului este niște țevi forate la 800m în interiorul Pământului, de unde se extrage căldura). O pompă-de-căldură este un frigider care funcționează pe invers. Ție îți trebuie 1000Wațți ca să rulezi motorul electric al compresorului, dar obții 3000Wațți căldură furată din Pămînt sau dintr-un lac (apa pe fundul lacului totdeauna are +4C, deși afară sunt -20C).
:
pocnitori precum Green-Deal:
Northvolt, Stegra, ”Markbygden Ett”, Veosol Energi,,, sunt fumate
vehiculele electrice au o mare hibă iarna, iar autobuzele cu bateria nu merg
:
acolo este multă motorină numită bio-diesel produsă de Preem, Neste (fără „L” și fără „a”) !
:
soluția este bio-diezălu, în cazul României pentru că avem mult teren pentru rapiță, și multă materie carbonică care poate fi transformată în biogaz și biocarbune prin procesul de gazificare/pyroliză !
soluția este invenția profesorului Ìulian Horneț ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !
2.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 30.03.2026, 13:38)
Pai,gazul catre populatie-pauza,nu ati vazut ca din ce in ce mai multi ne viziteaza sau ii cheama :).Vin dupa gaz,nu ca s-au indragostit de Romania.Asa ca,SNG-ul semneaza!
2.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.9)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.03.2026, 15:24)
(2.9.)
ai spus-o foarte bine !
NE VIZITEAZĂ !
:
prețurile la gaz pt. populime sunt plafonate la 110RON, adică, aici nu sunt profituri ! ! !
:
dar pentru ăștia care ne vizitează sunt fără limită !
:
= vinde tot și — pe bune! — cumpără SNG ! ! !
:
vezi că regula cu 90% DVD se aplică și în 2030
2.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 15:36)
Mai bine SNP in loc de SNG
2.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.11)
(mesaj trimis de Tomate în data de 30.03.2026, 17:18)
ambele se bat cap in cap sau ce?
2.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 18:52)
tu crezi ca mai existam prin 2027 ?? nu vezi ce se intampla prin lume
2.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.13)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 30.03.2026, 19:21)
Pai,asa pe.ideea asta,nu mai facem nimic!Sapam.o mare gaura in pamant si ne ascundem acolo si asteptam sa vina "sfarsitul lumii" :)).De mai bine de 2000 de ani , se tot asteapta asta si a fost folosita in permanenta ,ca sperietoare!
2.15. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.14)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 19:30)
ma refeream la europa si romania. se poate face exit si stramutat undeva mai la antipozi
2.16. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.15)
(mesaj trimis de Vrabia de pe Gard în data de 30.03.2026, 19:59)
Acum am inteles,ideea taPoti sa te muti si fara exit!Sau,fiecare,cum considera,sa-si foloseasca finantele:)!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 13:18)
A fi sau a nu fi racheta! FOJE!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de BDLCOF în data de 30.03.2026, 13:21)
n-am plecat dupa fenta nici acum ;)
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 13:43)
Da,dar e ca aia a americanilor de intra la 60 de metri sub pamant:)
4. Scaderi pe linie...
(mesaj trimis de Augustin în data de 30.03.2026, 17:36)
Incearca cineva sa spuns ceva.
Neamtul a scazut 3000 de puncte de cand a inceput razboiul lui Trump.
Bucurestiul...rezista.
Neamtul nu stie ca noi suntem buricul Europei.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.03.2026, 17:40)
Fondurile de pensii