Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 1,04%, până la 36.097 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,67%, la 6.875 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 123 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 97 milioane de lei, circa trei sferturi din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Romgaz, al căror rulaj s-a ridicat la 23,3 milioane de lei, titlurile producătorului de gaze naturale încheind ziua în scădere cu 0,5%, la preţul unitar de 19,86 de lei.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Banca Transilvania, care au coborât cu 0,8%, la preţul de 37 de lei, în condiţiile unor schimburi de 20,1 milioane de lei.
Acţiunile OMV Petrom s-au depreciat cu 1,47%, la preţul de 1,27 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,8 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Cris-Tim Family Holding, care au stagnat, la preţul de 55,5 lei, schimburile cu titlurile companiei ce activează în industria alimentară ridicându-se la 6,6 milioane de lei.
În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,84%, până la 2.771 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,28%, la 115.651 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a coborât cu 0,3%, până la 1.094 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Rompetrol Rafinare” (RRC): +14,44%
2. ”Comcm” (CMCM): +9,59%
3. ”Turbomecanica” (TBM): +5,07%
4. ”Christian Tour" (TRIP): +2,75%
5. ”Sinteza" (STZ): +2,19%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Prebet” (PREB): -9,60%
2. ”Altur” (ALT) : -4,23%
3. ”BRD-Groupe Societe Generale” (BRD): -3,83%
4. ”BRK Financial Group” (BRK): -3,28%
5. ”Vrancart” (VNC): -2,63%




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 26.08.2026, 00:23)
Marți, la BVB s-a gripat în ciuda că cele străine pro-occidentale au făcut „Curs pozitiv în Europa şi SUA”
:
superBET:ul a pierdut 1 procent !
încă 50 zile și se numește BiETul
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 26.08.2026, 00:24)
știe careva dacă Aerostar vrea să cumpere Turbomecanica ?