CALIFORNIA:  Patru morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimenisiuni peste două case

Andreea Stoica
Internaţional / 28 februarie 2017

Patru morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimenisiuni peste două case

Patru oameni au murit în California, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste două case.

Aparatul de zbor s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Riverside, la 90 de kilometri de Los Angeles, conform Dig24.

Aeronava a lovit două case, care au luat foc imediat. Pompierii le-au evacuat şi pe cele din jur.

Impactul a fost atât de puternic, încât avionul s-a rupt în două, iar localnicii aflaţi la un kilometru şi jumătate distanţă au avut impresia unui cutremur. Potrivit autorităţilor, cele patru persoane care se aflau la bordul avionului au murit. Deocamdată nu este clar dacă există victime şi la sol.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb