Călin Georgescu rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile, în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, transmite Agerpres.
Decizia a fost luată, joi, de Tribunalul Bucureşti, instanţă care i-a respins lui Georgescu o contestaţie la o altă hotărâre prin care a fost menţinută măsura controlului judiciar.
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost aşteptat de câteva sute de persoane în faţa tribunalului, iar, la un moment dat, după ce acesta a părăsit locaţia, s-a produs o busculadă între un grup violent de susţinători şi jandarmi.
Forţele de ordine au extras din mulţime un bărbat şi l-au băgat într-o dubă, în apărarea individului sărind mai multe persoane, printre care şi o femeie însărcinată, dar şi un alt bărbat, acesta din urmă îmbrâncindu-se cu jandarmii.
Ulterior, în spaţiul public au apărut mai multe imagini însoţite de mesaje de tipul „Jandarmeria a început să bată femeile”, despre care forţele de ordine spun că sunt false.
„Încă de la început, facem precizarea că, în niciun moment, jandarmii nu au agresat femeia însărcinată. Intervenţia lor a avut ca scop protejarea acesteia, încercând să o ţină la distanţă de zona agitată, pentru a evita escaladarea. De asemenea, i-au recomandat acesteia să rămână într-o zonă sigură, departe de grupul violent, pentru a evita orice risc. Menţionăm că, pe timpul desfăşurării adunării publice organizate în proximitatea Tribunalului Bucureşti, jandarmii au acţionat pentru extragerea unui bărbat care a manifestat un comportament recalcitrant, nu a respectat indicaţiile forţelor de ordine pe toată durata desfăşurării adunării publice şi, în final, a refuzat să ofere datele de identificare la solicitarea jandarmilor. Deşi echipele de dialog au intervenit pentru detensionarea situaţiei, o parte dintre participanţi au continuat să manifeste atitudini agresive, iar un alt bărbat a îmbrâncit jandarmii, în încercarea de a-i împiedica să aplice măsurile specifice împotriva primei persoane. Ca urmare a acestor acţiuni, s-a impus intervenţia forţelor de ordine şi a fost condusă la secţia de poliţie şi a doua persoană”, a transmis Jandarmeria.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2025, 18:27)
Cu cât este judecat mai repede, cu atât mai bine. Dacă durează procesul până după următoarele alegeri prezidențiale este lamentabil. Să aflăm clar dacă este nevinovat sau vinovat.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2025, 20:39)
Pușcărie, pușcărie!