Călin Georgescu: Sunt nevinovat în toate cele trei dosare

A.M.
Anticorupţie / 28 septembrie, 14:49

Sursa foto: Facebook/ Călin Georgescu

Sursa foto: Facebook/ Călin Georgescu

Curtea de Apel Bucureşti a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, este acuzat, alături de gruparea lui Horaţiu Potra, mercenar, de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, informează Agerpres.

La acest termen de judecată, Laura Vicol, fostă deputată PSD şi avocată a unuia dintre inculpaţi, a cerut lămuriri despre existenţa unui dosar „confidenţial”, desprins din dosarul Georgescu - Potra, care se află în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Poziţia ei a fost susţinută de Dan Lupaşcu, avocat şi fost membru al CSM, care a solicitat trimiterea unei adrese la Înalta Curte, pentru verificarea existenţei unor acte clasificate sau acte medicale în acel dosar confidenţial, notează sursa citată.

Judecătorul a fost de acord cu trimiterea unei adrese la ÎCCJ pentru efectuarea de verificări şi a amânat procesul pentru data de 12 octombrie. La ieşirea din sala de judecată, Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, le-a mulţumit oamenilor care l-au susţinut în perioada când a fost reţinut, acelei părţi din presă care a relatat „obiectiv” despre el şi lui George Simion „pentru integritate”, transmite agenţia de presă.

„În primul rând, aş dori să mulţumesc, în numele meu şi al familei mele, familiei mari - poporul român care a fost şi este lângă noi, care ne-a sprijinit şi ne-a învrednicit pe toţi Dumnezeu, cu faptul de trăi puterea rugăciunii în această perioadă. Aş dori să spun că am văzut şi eu şi sunt onorat că există doleanţe şi dorinţe din partea a milioane de români de a fi sprijiniţi noi ca familie. Vă mulţumesc tuturor, nu este cazul. Dacă va fi cazul doar eu, soţia mea şi casa de avocatură poate confirma şi poate să dea detalii în sensul de a fi sprijiniţi financiar. Al doilea aspect, aş dori să mulţumesc unei părţi din presă, care a relatat în mod obiectiv toate cele întâmplate în ultima săptămână şi care confirmă faptul ca a pledat pentru libertatea de conştiinţă. Al treilea aspect, le mulţumesc politicienilor, o parte din ei, evident, care de asemenea au relatat obiectiv cele întâmplate şi în mod special îi mulţumesc lui George Simion pentru integritatea lui din acest punct de vedere”, a spus Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, pe holurile instanţei, precizează sursa citată.

În continuare, Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a spus că urmează o toamnă „grea” în „adevăr” şi a reclamat faptul că dosarele în care este inculpat sunt „politice”, relatează agenţia de presă.

„Sita cerne, lumea este mică, Dumnezeu este mare şi această toamnă va fi o toamnă grea, nu în necazuri, ci în adevăr. Aşa încât să ne aşteptăm la neaşteptat. Faptele noastre ne apropie sau ne depărtează de Dumnezeu. Când un om liber gândeşte liber şi vorbeşte din toată inima lui poporului său, evident că provoacă fiori reci sistemului şi întregului aparat de stat. Mediocritatea aflată la putere evident că nu construieşte, ci demolează, distruge şi se răzbună. Evident că sistemului îi este frică de votul poporului, îi este frică de democraţie. Eu declar public că sunt nevinovat în toate cele trei dosare. Mi-au fost fabricate dosare politice pentru că dictatura modernă nu se mai teme de arme, se teme de microfon, respectiv de libertatea de exprimare. care este anulată total în România”, a adăugat Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, informează Agerpres.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horaţiu Potra, mercenar, şi 20 de membri ai grupării sale, printre care se află şi mercenari. Procurorii susţin că mercenarii lui Horaţiu Potra urmăreau infiltrarea în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 şi provocarea de haos. Conform acuzării, planul de acţiune a fost pus la punct de Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, notează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. MULtumeste "milioanelor" de fraieri ce vor sa le trimita bani sa -si mai ia "cu zero lei" o vila in Italia.

    1. Pe langa vila din Romania si bodyguarzii pe care ii are.

      Omul este sarac, cinstit, fara serviciu, dar cu chimirul plin de ruble. 

      Prostii cu mintea si burtile goale tipa pentru el.

      Cum am tot spus, smecherii traiesc de pe urma prostilor. 

    Romania nu va fi preluata de Kremlin, asta sa stii de la mine dom' Georgescu.

    si nu mai fura citate din Stapanul Inelelor si altele de gen ca ma scoti din sarite!  

    stii sa legi 2 vorbe cu sens fara sa furi de undeva ???????????????????? 

    Ban.Ch er.Vali 

    "Când un om ... vorbeşte din toată inima lui poporului său"

    DUMNEZEULE! :

    Uitați ce vă spun, nu-l cunosc pe dl. Potra! : 

    Si Hitler era nevinovat

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb