Camelia Potec: David Popovici a avut susţinerea de care a avut nevoie

O.D.
Sport / 23 iunie

Camelia Potec: David Popovici a avut susţinerea de care a avut nevoie

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, a declarat că David Popovici a depăşit performanţele scontate şi a insistat că sportivul s-a pregătit exclusiv în ţara noastră.

Potrivit Cameliei Potec: "Sunt două victorii. El e deja singurul înotător român care reuşeşte asta şi iată că are deja cele mai multe titluri de campion mondial de seniori, la nici 18 ani. Ne place ce se scrie în presa internatională, faptul că avem numai laude în presă, dar la noi in ţară vorbim de lucruri care nu aduc numai valoare ţării. Dar rămâne ceea ce este, că el e un sportiv de performanţă, că se vorbeşte bine despre Romania, că el aduce cinste României. Dacă vorbim despre stat, e o discuţie foarte lungă. El s-a antrenat numai şi numai în România, nu în alte ţări, aşa cum am auzit. În ceea ce priveşte sprijinul statului, o să vorbească David duminică, atunci când se întoarce în ţară. El a avut susţinerea de care a avut nevoie, alături de părinţi, a primit ceea ce a cerut, alături de antrenori. Antrenorul discută aceste lucruri şi spune care e planul de pregătire, obiectivele şi paşii pentru îndeplinirea obiectivelor, un plan care se depune şi se discută la începutul anului competiţional, în septembrie. El nu primeşte o pungă de bani în septembrie şi îi cheltuie, ci primeşte exact ceea ce cere pentru a-şi îndeplini obiectivul. David a depăşit performanţele scontate, dar va avea parte de acelaşi sprijin şi de acum încolo, dacă va dori mai mult".

Potec a precizat că Popovici a arătat de mai mult timp că are talent. "Noi ştiam, este în pregătire la lot de aproape 5 ani, a câştigat medalii la Festivalul Tineretului European, în 2019, când a fost declarat sportivul lotului. Atunci s-a discutat două sau trei zile, apoi, anul trecut, am fost întrebată de unde l-am scos pe acest David. El este de mult în ţară şi bate recorduri de la 11 ani. Dar probabil că nu a fost interes şi nu e vina noastră".

Noul campion mondial la 100 metri liber, David Popovici, a fost premiat de preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, campioană olimpică, la festivitatea de la Budapesta.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Intr-o tara care promoveaza numai repetenti, intr-o tara in care semianalfebetii sunt promovati in functii de conducere, valoarea adevarata este ignorata. Poate acest fenomenal David Popovici sa ne trezeasca la realitate. Omul este fabulos, este genial. Nu putem sa fim toti ca el dar putem sa incercam sa fim buni in ceea ce facem. Copii pot incerca sa fie mai buni la scoala si in sport sau alte activitati. Poporul roman are genele necesare doar ca mediocritatea a acaparat Romania, este un fenomen tolerat si care ne va cuprinde cu totul daca nu ne revenim repede si gandim niste masuri.

    1. Corect....insa am mare indoiala ca noi romanii suntem capabili sa eliminam mediocritatea........ne place sa na complacem.....merge si asa ...sunt convins ca daca scenaristic vorbind noi ,,talentatul'' popor roman vom accepta un efort ca cel facut de David.......castigand cu mai marii lumii.......

      In 89 eram precum David ..i invinsesem pe mai marii lumii.. ne platisem datoriile si eram un popor independent financiar....cu sacrificii intradevar....ca sacrificii a facut si David.......dar asta este ,,un popor de idioti''-Petre Tutea 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9454
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7525
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.3032

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro