Camera Reprezentanţilor votează împotriva construirii zidului cu Mexicul

Laura Albu
Internaţional / 26 februarie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Camera reprezentanţilor votează azi o rezoluţie prin care să pună stop declaraţiilor lui Trump în privinţa urgentării zidului de la graniţa cu Mexicul.

Democraţii au înaintat rezoluţia săptămâna trecută, combătând declaraţiile preşedintelui american prin care afirma că va folosi banii pe care Congresul îi repartizase altor scopuri, pentru construirea zidului, informează Reuters.

Se aşteaptă ca rezoluţia să treacă de votul reprezentanţilor, apoi va veni rândul Senatului, alcătuit în mod majoritar din republicani, să se pronunţe. Aici există anumite reticenţe, chiar dacă e nevoie de o majoritate simplă pentru trecerea rezoluţiei.

Pe lângă faptul că acest eveniment este un alt capitol obişnuit din eterna luptă între Trump şi democraţi, în privinţa securizării graniţelor, situaţia poate reprezenta un test al pricipiului separării puterilor în stat, astfel încât Senatul şi Camera Reprezentanţilor decid ordinea priorităţilor, iar nu preşedintele, mai scrie Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb