Campionatul palestinian de fotbal se va relua în septembrie

O.D.
Sport / 11 august, 11:30

Campionatul palestinian de fotbal se va relua în septembrie

Federaţia Palestiniană de Fotbal a anunţat luni reluarea activităţilor sale la începutul lunii septembrie, după o întrerupere de aproape trei ani cauzată de războiul din Gaza, relatează AFP.

„Anunţăm reluarea activităţilor sportive şi a campionatului Federaţiei de Fotbal începând cu 4 septembrie”, a declarat preşedintele acesteia, Jibril Rajoub, în cadrul unei conferinţe de presă la Ramallah. Primul turneu al federaţiei, care va începe în septembrie, se va numi „Cupa celor o mie de martiri”, în omagiu adus celor 1 014 sportivi palestinieni ucişi, potrivit federaţiei, în timpul războiului din Gaza.

Evenimentul va reuni 226 de cluburi, dintre care 146 din Cisiordania ocupată, 44 din Fâşia Gaza şi 36 din taberele de refugiaţi palestinieni din Liban. Acesta va începe simultan în toate cele trei regiuni. Războiul declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie 2023, a „creat condiţii dificile pentru toţi palestinienii, ceea ce a dus la suspendarea competiţiilor şi a activităţilor noastre”, a afirmat domnul Rajoub. „Însă nu ne-am pierdut voinţa naţională, nici convingerea că sportul rămâne un simbol al speranţei şi al vieţii”, a adăugat el.

El a făcut apel la Federaţia Internaţională (FIFA) şi la celelalte federaţii să acorde sprijin omologului lor palestinian, care se confruntă cu dificultăţi financiare majore, şi să protejeze dreptul jucătorilor, al copiilor şi al cluburilor de a-şi practica sportul „în mod liber şi cu demnitate”. Într-un comunicat recent, federaţia s-a adresat FIFA, întrebând-o dacă „mai are curajul să-şi aplice regulamentele în mod egal tuturor (...) fără a ceda presiunilor politice”.

Organizaţia solicită de multă vreme FIFA să sancţioneze cluburile israeliene stabilite în coloniile din Cisiordania ocupată şi să suspende calitatea de membru a Israelului. „Nu cerem privilegii. Cerem drepturile legitime garantate de legile şi cartele sportive”, a afirmat domnul Rajoub. Echipa naţională palestiniană va disputa un meci amical împotriva Chinei în septembrie, înaintea Cupei Asiei, care va avea loc la începutul anului 2027 în Arabia Saudită, a anunţat, de asemenea, Jibril Rajoub.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb