Cartea editată de ANEIR, "100 de ani de comerţ exterior românesc ", a fost premiată de Academia Română

J.P.
Miscellanea / 8 decembrie 2020

Cartea editată de ANEIR, "100 de ani de comerţ exterior românesc ", a fost premiată de Academia Română

Apărută la Editura Academiei cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, lucrarea elabotată de Prof.Univ.Dr.H.C. Gh. Zaman, membru corespondent al Academiei Române - Directorul Institutului de Economie Naţională, Prof. Univ. Dr. Dumitru Miron - Preşedintele Senatului ASE, Dr. Mihai Ionescu - Preşedintele executiv al ANEIR şi Co-Preşedinte al Consiliului de Export al României şi Valentin Lazea - Economistul Şef al BNR a fost răsplătită de Academia Română, în cadrul ceremoniei online din 03 decembrie a.c., la Secţia Economie, cu premiul Virgil Madgearu, a cărui comemorare a fost marcată în această toamnă la 80 de ani de la moartea sa, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Cartea aduce pentru prima dată în literatura de specialitate date şi concepte din ultimul secol al comerţului exterior românesc, punând în prim-plan evoluţiile distincte ale celor 3 perioade de după Marea Unire din 1918: capitalismul interbelic; economia comunistă centralizată; noul capitalism post-decembrist cu 2 etape - pănă la aderarea României la UE şi după aderare.

În Cuvăntul-înainte al cărţii Acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR menţionează: "Datele statistice îi infirmă pe cei ce văd stimularea exportului exclusiv prin... deprecierea leului faţă de euro. Aşa că e nevoie de alte măsuri pentru o mai puternică impulsionare a exporturilor. E nevoie, întâi şi întâi, ca investiţiile să constituie acel stâlp de rezistenţă fără a cărui consolidare edificiul reformei economice nu va putea să reziste. Până la urmă, şi exporturile tot de investiţii depind. Volumul de faţă, pe care vă sfătuiesc să-l citiţi, confirmă acest punct de vedere. "

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb