CASA ALBĂ: ''Aproximativ 20.000 de afgani care au asistat armata SUA cer să fie evacuaţi''

G.U.
Internaţional / 16 iulie 2021

''Aproximativ 20.000 de afgani care au asistat armata SUA cer să fie evacuaţi''

Aproximativ 20.000 de afgani care au asistat armata SUA, în special ca translatori, au solicitat în această etapă să fie evacuaţi de Statele Unite, a declarat joi Casa Albă, precizând că acest număr nu include familiile, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aceşti afgani şi familiile lor, în funcţie de starea controalelor de securitate la care sunt supuşi, vor fi duşi fie la o bază militară din Statele Unite, fie spre o bază militară americană din străinătate sau într-o terţă ţară, a explicat Jen Psaki, purtător de cuvânt al Casei Albe, în cadrul unei conferinţe de presă.

Washingtonul a pus în aplicare o vastă operaţiune de relocalizare a personalului auxiliar al armatei americane în Afganistan.

Zborurile de evacuare pentru aceşti afgani urmează să înceapă în ultima săptămână a lunii iulie, trupele americane urmând să finalizeze retragerea din Afganistan pe 31 august, notează sursa citată.

Retragerea programată a ultimilor soldaţi a reaprins îngrijorările afganilor care au asistat armata SUA şi care se tem de represalii din partea talibanilor.

Aceştia şi-au intensificat ofensivele şi au preluat controlul asupra unor vaste zone rurale din ţară.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4517
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9171
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1098

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb