Casa Albă respinge 'absurdităţile orwelliene'

V.D.
Internaţional / 6 mai 2018

Donald Trump

Donald Trump

China a cerut companiilor aeriene străine să schimbe modul în care se referă la Taiwan, Hong Kong şi Macao, iar Casa Albă a respins sâmbătă aceste pretenţii, pe care le-a apreciat ca "absurdităţi orwelliene", transmite Reuters.

O declaraţie a preşedinţiei americane dezvăluie că autoritatea aeronautică civilă de la Beijing a trimis o scrisoare către 36 de linii aeriene străine, inclusiv din SUA, solicitând eliminarea inclusiv de pe site-urile de internet a oricăror sugestii că teritoriile respective sunt independente de China, arată Reuters. Taiwanul este independent de facto, deşi China consideră că este doar o provincie rebelă, iar fostele colonii europene Hong Kong şi Macao, asupra cărora China a redobândit suveranitatea, beneficiază de autonomie, menţionează Reuters.

În aceste condiţii, "Statele Unite obiectează ferm la încercările Chinei de a obliga companii private să folosească un anumit limbaj de natură politică în informaţiile lor publice", arată comunicatul Casei Albe. Documentul asigură că preşedintele SUA, Donald Trump, "îi va apăra pe americanii care se opun eforturilor Partidului Comunist Chinez de a impune corectitudinea politică chineză companiilor şi cetăţenilor americani. (...) Acestea sunt absurdităţi orwelliene şi fac parte din tendinţa în creştere a Partidului Comunist Chinez de a-şi impune punctele de vedere politice cetăţenilor şi companiilor private americane".

Controversa are lor după negocierile pe teme comerciale purtate la Beijing de oficiali americani, cu care Trump a anunţat că urmează să se întâlnească la revenirea din misiune. "Este greu pentru China, în sensul că au devenit foarte răsfăţaţi cu câştiguri din comerţul cu SUA", a scris preşedintele în reţeaua Twitter.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb