Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

Casa Berarilor Artizani: Investiţie de 240.000 de euro într-un concept nou

S.B.
Companii /

Casa Berarilor Artizani: Investiţie de 240.000 de euro într-un concept nou

Un grup de investitori condus de antreprenorul Florin Mîndru a investit 240.000 de euro în proiectul Casa Berarilor Artizani, un concept nou de magazine beer-to-go (bere pentru acasă) cu peste 100 de tipuri de bere artizanală, se arată într-un comunicat al companiei.

Casa Berarilor Artizani deschide cinci locaţii la nivel naţional (Bucureşti, Constanţa, Baia Mare, Timişoara şi Cluj) până la finalul lunii mai, patru magazine fiind deschise în sistem de franciză. De asemenea, două locaţii sunt în curs de semnare pentru spaţii comerciale în Braşov şi Iaşi.

Potrivit comunicatului, proiectul de magazine beer-to-go Casa Berarilor Artizani îşi propune să aducă berea artizanală românească mai aproape de consumatorul de bere. Conceptul de bere pentru acasă include peste 30 de sortimente proaspete, direct îmbuteliate în magazine, şi pe lângă acestea încă 70 de sortimente la doză şi sticlă, snacks-uri şi mai multe băuturi răcoritoare.

Florin Mîndru, CEO şi co-fondator Casa Berarilor Artizani, a declarat: "Investiţia a pornit de la o nevoie identificată în piaţă, şi anume de a duce berea artizanală mai aproape de consumatorii care au acces limitat la produse de acest fel. Piaţa berii artizanale în România are un potenţial foarte mare de creştere, cu un consum de bere/cap de locuitor de 85 litri, care ne plasează pe locul 7 în Europa), spre deosebire de nivelul ţărilor din jurul nostru, unde media pieţei berii artizanale este de 12-13% din total consum. Spre comparaţie, în România vânzările brandurilor artizanale reprezintă mai puţin de 1% din totalul consumului de bere".

Investiţia realizată până în acest moment se ridică la 240.000 euro, direcţionaţi în marketing, branding, amenajarea magazinelor şi dezvoltarea platformei de distribuţie şi logistică frigorifică.

Potrivit echipei Casa Berarilor Artizani, retailul va cunoaşte o creştere semnificativă în următoarea perioadă, pe măsură ce consumatorii îşi vor schimba comportamentul pre-pandemie, şi anume vor sta mai mult acasă şi mai puţin în HORECA, plus că veniturile se vor diminua odată cu instaurarea crizei economice care este previzionată pe termen scurt şi mediu.

"Producătorii de bere artizanală au nevoie de sprijin întrucât o mare parte dintre aceştia îşi comercializau produsele în HORECA, o industrie grav afectată de criza Covid-19, însă cred că modelul de retail beer-to-go va balansa o parte din pierderile suferite de microberăriile autohtone", a mai declarat Florin Mîndru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie