Cătălin Drulă a primit aviz negativ pentru Transporturi

A.M.
Politică / 28 septembrie, 18:16

Sursa foto: Facebook/ Catalin Drula

Sursa foto: Facebook/ Catalin Drula

Comisiile reunite de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz negativ, luni, pentru Cătălin Drulă, ministrul propus pentru Transporturi şi Infrastructură, informează Agerpres.

Membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, precum şi cei ai Comisiei pentru transporturi şi infrastructură de la Senat au acordat 16 voturi „pentru” şi 18 voturi „împotrivă” în urma audierii candidatului în Parlament, notează sursa citată.

Membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, precum şi cei ai Comisiei pentru transporturi şi infrastructură de la Senat au acordat 16 de voturi pentru şi 18 împotrivă.

În faţa parlamentarilor, Cătălin Drulă a spus că principala sa realizare din mandatul anterior de ministru al Transporturilor a constat în redactarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe componenta transport, Autostrada A7 fiind finanţată prin acest program.

'Sunt cinci ani de când s-a încheiat mandatul anterior, în 2021. Principala responsabilitatea a fost ca, într-un timp record de opt luni, să facem, să redactăm, să elaborăm PNRR-ul pe componenta transport, care este, fără îndoială, cel mai mare succes al programului PNRR în România. Toată lumea ştie ce înseamnă autostrada A7, care a fost finanţată prin PNRR, pentru că echipa pe care am condus-o în 2021 a reuşit un lucru unic în Europa: să convingă Comisia Europeană să finanţeze un proiect de infrastructură rutieră atât de mare', a explicat Drulă.

El a arătat că, ulterior, miniştrii Transporturilor care s-au succedat la conducerea ministerului nu au avut realizări pe măsură, cu excepţia interimatului colegului său de partid Radu Miruţă.

'În rest, a fost o altă guvernare la Ministerul Transporturilor, când nu a fost o situaţie bună. Pot da nişte cifre de la câteva companii de stat: pe 2025 - CFR SA pierdere de 549 milioane lei, CFR Călători - 43 de milioane de lei pierdere, Metrorex - 312 milioane de lei pierdere, TAROM - undeva la 190 de milioane de lei pierdere. Dacă tot vorbim despre aceste companii de stat, din punctul meu de vedere, avem de-a face cu o problemă de formă, fără fond. Am importat acest concept şi anume guvernanţa corporativă a companiilor de stat. Guvernanţa corporativă sună bine pe hârtie... În realitate, aceiaşi oameni ai partidelor au câştigat toate aceste selecţii, iar indicatorii se îndeplinesc pur şi simplu venind la birou', susţine Drulă.

Pe de altă parte, acesta consideră că este nevoie de integrarea metroului cu transportul de suprafaţă din Bucureşti, printr-un transfer al Metrorex la Primăria Capitalei, cu o subvenţie de la bugetul de stat.

'Putem face în negociere cu Primăria Capitalei, împreună, o companie mare aşa există sunt în majoritatea capitalelor europene, ca să poată să ajungă la un nivel de eficienţă. Sistemul de transport din Viena, comparabil cel din Bucureşti, are 9.000 de angajaţi, iar STB şi cu Metrorex au 15.000 împreună', a arătat Drulă.

El s-a pronunţat şi pentru reformarea şi digitalizarea ministerului şi pentru folosirea instrumentelor de inteligenţă artificială.

Întrebat după audiere dacă Guvernul Mureşan va trece votul de învestitură, Cătălin Drulă s-a arătat sceptic.

'Din tot ce se anunţă se pare că nu va trece pentru că PSD şi AUR au spus că nu votează. Şi atunci cred că matematic este foarte posibil să se declanşeze alegerile anticipate. Preşedintele României, care deja ar avea două propuneri de premier respinse, să spună că e momentul să ne întoarcem la popor', a afirmat Drulă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. druloiul cu ranga, un borfas ordinar usr sluga lui barna si ghinosu

    1. A facut ordine la Metrorex, feuda sobolanilor rosii ai psd.

      Ai votat psd, asa-i? 

      Ce ordine a facut la Metrorex? Nu mai gasesti un magazin in tot metroul, nu sa-ti iei o merdenea, dar macar o apa. Nimic! Drula le-a inchis pe toate. Spatiul vast al Metrorex a ramas gol si neproductiv. USRistilor, mai coborati in subteran, sa mergeti cu metroul inainte sa vorbiti.

      Poti sa iti iei de la suprafata de la orice statie de metrou. Spatiul ala a ramas neproductiv pentru cine? In nici un caz nu producea pentru Metrorex.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb