CAZUL PRĂBUŞIRII ELICOPTERULUI SMURD:  Rudele victimelor vor fi audiate de un procuror militar

Andrei Stan
Miscellanea / 13 iunie 2016

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că au fost finalizate demersurile în vederea aducerii în ţară a epavei elicopterului SMURD prăbuşit în Republica Moldova, iar un procuror militar se va deplasa la Iaşi şi Bacău pentru a audia rudele victimelor.

"În cursul zilei de astăzi, un procuror militar al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va deplasa la Iaşi şi, ulterior, la Bacău în vederea audierii aparţinătorilor victimelor. Totodată, acestora le vor fi predate obiecte ce au aparţinut persoanelor decedate", se arată într-un comunicat al Parchetului General trimis redacţiei.

Parchetul precizează că urmează a fi desigilată pompa de la care s-a alimentat elicopterul înainte de plecarea în misiune în Republica Moldova şi vor fi ridicate probe de combustibil în vederea dispunerii unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice.

Pe 2 iunie, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova, toţi cei patru membri ai echipajului pierzându-şi viaţa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb