Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, a primit vizita de lucru a doamnei Jomomoh Francisca Unekwu, Charge d'Affaires al Ambasadei Republicii Federale Nigeria în România, pentru a discuta perspectivele cooperării economice între cele două ţări, conform unui comunicat al CCIB.
La întâlnire au participat Răzvan Pîrcălăbescu, membru al Colegiului de Conducere al CCIB şi director general al ROMARM SA, precum şi reprezentanţi ai Departamentului de Relaţii Internaţionale al Camerei.
Preşedintele CCIB a evidenţiat resursele şi capacităţile economiei româneşti, subliniind oportunităţile de furnizare de bunuri şi servicii competitive către Nigeria şi potenţialul de consolidare a schimburilor comerciale bilaterale.
Doamna Jomomoh Francisca Unekwu a menţionat că unul dintre obiectivele principale ale Ambasadei Nigeriei este stimularea relaţiilor comerciale directe şi identificarea de noi direcţii de cooperare, cu accent pe agricultură, industria agroalimentară şi industria de apărare, considerate sectoare cu potenţial ridicat, conform unui comunicat al CCIB.
Răzvan Pîrcălăbescu a făcut referire la expoziţia „The Africa International Defence Exhibition”, programată între 26-29 octombrie 2026, şi a sugerat organizarea unei misiuni economice în Nigeria pentru participarea companiilor româneşti.
Părţile au convenit, de asemenea, asupra organizării evenimentului „Ziua Oportunităţilor de Afaceri - ZOA Nigeria”, iniţiativă a CCIB menită să prezinte mediului de afaceri românesc potenţialul economic al Nigeriei şi să faciliteze contacte directe între companii, conform unui comunicat al CCIB.

















































Opinia Cititorului