CCR:Decizie amânată privind constituţionalitatea legii dării în plată

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iunie

Decizie amânată privind constituţionalitatea legii dării în plată

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, ieri, încă o dată, pentru 16 iunie, pronunţarea cu privire la sesizarea legată de constituţionalitatea legii dării în plată (legea 55/2020).

Dezbaterea cu privire la acest act normativ a avut loc în şedinţa CCR din 20 aprilie, după ce mai multe bănci şi IFN-uri au sesizat Curtea cu privire la eventuale obiecţii de neconstituţionalitate.

Avocatul Alexandra Ianul (fostă Burada) a precizat atunci că, dintre toate criticile aduse de bănci, chestiunea spinoasă rămâne aceea potrivit căreia, în opinia instituţiilor bancare, trebuia să existe un aviz al Băncii Naţionale a României pentru ca această lege să fie adoptată. Avocaţii clienţilor au susţinut că nu era necesar un astfel de aviz.

Avocatul Alexandra Ianul a arătat recent, într-un interviu video acordat ziarului BURSA, că ceea ce este important la această lege este că ea nu presupune ca, atunci când obţine câştig de cauză în instanţă, debitorul să-şi dea casa în locul datoriei, ci judecătorul stabileşte reechilibrarea contractului de credit, prin reducerea cursului, printr-o conversie în lei, etc. Pentru cei care doresc să plătească la o valoare echitabilă ratele bancare, se va solicita soluţia reechilibrării, iar modificarea dispusă trebuie să îndeplinească din punct de vedere formal toate cerinţele, inclusiv partea de convocare a băncii la notar în vederea încheierii actului de dare în plată. Însă tot legea spune că, în situaţia în care nu te prezinţi, notificarea se anulează. Astfel, această lege nu este un instrument prin care doar dai casa băncii, a precizat avocatul Alexandra Ianul.

Legea dării în plată a mai fost supusă unui control a priori de constituţionalitate, în urma unei sesizări a parlamentarilor USR şi PNL, dar CCR, prin decizia nr. 731/2019, a declarat că proiectul este constituţional, exceptând pragul de 20% de variaţie de curs valutar, care poate fi considerat compatibil cu Constituţia doar cu condiţia ca variaţia de curs valutar să fie mai gravă şi să aibă persistenţă în timp, a arătat avocatul Gheorghe Piperea.

Unul dintre punctele forte de susţinere a constituţionalităţii noii legi a dării în plată a fost memoriul depus de Asociaţia CREDERE la CCR. Printre altele, documentul arată că interpretările eronate ale instanţelor de judecată au vizat noţiunea de impreviziune cuprinsă în legea dării în plată. În acest context, Parlamentul a instituit prin lege criterii de impreviziune, adică au fost determinate acele situaţii de dezechilibru existente în materia contractelor de credit.

Legea 52/2020 care a modificat, anul trecut, textul iniţial adoptat prin legea 77/2016 pare să fi convins instanţele, care, la finalul anului 2020, au început să dea câştig de cauză debitorilor. Noua lege a dării în plată a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la jumătatea lunii mai a anului trecut.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. BNR avocatul din oficiu al băncilor a jucat si joacă cum vor acționarii băncilor străine.

    Doar sefii BNR nu sunt proști să piardă parandaratul pe care il încasează in conturile off-shore. 

    cum sa deliberezi tu ca ccr 1 an pe o lege deja facuta ? deci nu o faci din nou, iti dai o parere. cauti argumente ca sa fie ca tine si nu ai ? atunci mai tragi de timp, poate apare ceva.

    oricum credibilitatea ccr este minima. decizii politice si pe interes la cel mai inalt nivel. nu indraznesc sa zic corupție dar se apropie.  

    evident ca vor gasi ei ceva neconstituțional, in functie de cine ii suna. e clar ca aspectele legate de oportunitatea legii si etica sunt la categoria "altele".

    1. Din păcate aceasta este turistul adevar in România.

      Și noi ne incapatanam să mai ramânem in Romania.  

      Da, este extrem de greu sa pleci in altă țară, nu vei fi privit niciodată ca un cetățean al acelei țări chiar si după ce obții cetățenia. Dar să ajungi sa fii sclav in colonia Romania este mult mai greu de suportat.

      Apogeului stării sclavagiste din România va culmina cand, după o viață de muncă si privarea de la avea o viață cat de cât normală, va veni si perioada in care se vor gandi să facă cumva sa ne lase si fără pensii, ma refer aici si la pilonul II si III. 

      partea cu pensiile e inevitabila. Acumulam deficit an de an pana ne indatoram maxim si apoi nu stii de unde sa tai, macar sa nu mai inregistrezi deficit. pensiile sunt prima salvare dar nici alea nu sunt suficiente pentru ca mare parte din ele 60% sunt deja in titluri de stat, adica tot datorie.

    Lipitorile umbla iar la butoane. Și după aceea vorbesc de încrederea clienților.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro