Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan şi a constatat că legea care impunea ca minimum 40% dintre sportivii dintr-o echipă să fie români este neconstituţională, potrivit surselor.
Decizia, luată cu majoritate de voturi, reţine că prevederea încalcă dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană şi creează un tratament juridic mai favorabil sportivilor români faţă de cei europeni.
Curtea a arătat că obligaţia federaţiilor de a stabili o pondere minimă de 40% sportivi români limitează posibilitatea cetăţenilor din alte state membre de a fi incluşi în echipe, transmit sursele.
În motivare, CCR a invocat încălcarea dispoziţiilor privind integrarea României în UE, nediscriminarea şi libera circulaţie prevăzute în Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi în Carta Drepturilor Fundamentale.
De asemenea, Curtea a constatat că şi celelalte dispoziţii ale legii sunt strâns legate de articolul declarat neconstituţional şi, prin urmare, sunt afectate de aceleaşi probleme de constituţionalitate, arată sursele.
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea la finalul anului trecut, motivând că actul normativ este discriminatoriu. În sesizare, şeful statului a subliniat că obiectivele de susţinere a sportului românesc sunt legitime, dar trebuie urmărite cu respectarea Constituţiei şi a dreptului european. Nicuşor Dan a mai argumentat că sprijinirea sportivilor formaţi local poate fi realizată eficient prin investiţii în academii şi programe de formare, fără criterii bazate pe cetăţenie, conform surselor.
Reacţiile politice nu au încetat să apară. Deputatul PNL Ionuţ Stroe, într-o postare pe contul său de Facebook, a calificat hotărârea drept „o veste foarte bună pentru sportul românesc”.
Stroe a afirmat că hotărârea reprezintă o „victorie pentru sport” şi a acuzat iniţiativa AUR de populism. Fostul ministru al Sportului a precizat în postarea sa că CCR a stabilit cu votul 8 la 1 neconstituţionalitatea prevederii care introduce discriminări pe criterii de cetăţenie.
Acesta a amintit că s-a opus proiectului în Parlament şi că a trimis preşedintelui Nicuşor Dan un memoriu semnat de mai multe cluburi importante. Ionuţ Stroe a explicat în postarea sa că s-a alăturat demersului printr-un memoriu „amicus curiae” transmis Curţii Constituţionale.
Deputatul a subliniat că politica nu trebuie să intervină în selecţia sportivilor şi că singurul criteriu legitim în alcătuirea echipelor este valoarea sportivă, arată postarea sa. El a mai spus că sprijinul pentru creşterea valorii jucătorilor români trebuie realizat prin investiţii în academii, pregătire şi sprijin financiar, nu prin cote legislative.
Stroe a încheiat postarea sa afirmând că decizia CCR menţine sportul românesc în linie cu principiile europene de competiţie deschisă şi nediscriminar.
O reacţie nu a întârziat să apară nici din partea lui Eduard Novak (UDMR), fost ministru al Sportului şi actual preşedinte al Comitetului Paralimpic Român. Acesta a fost primul care a susţinut ca în echipe sa existe un anumit procentaj de români. În postarea sa acesta îşi exprimă nemulţumirea: „Am ajuns la finalul unui drum în care am crezut şi pentru care am luptat. Legea 40%, gândită pentru a oferi mai multe şanse sportivilor români, a fost declarată neconstituţională de CCR. Nu regret nimic. Am făcut tot ce ţinea de mine pentru acest proiect. Cred, în continuare, că sportul românesc are nevoie de măsuri reale care să susţină performanţa şi generaţiile viitoare.”























































Opinia Cititorului