CDS-urile, în creştere

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august 2011

Costurile asigurării datoriilor statelor şi companiilor europene (CDS) au crescut ieri, în condiţiile în care întâlnirea de marţi dintre preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel nu a avut rezultatele aşteptate de pieţele financiare, notează cotidianul Wall Street Journal (WSJ).

Cei doi oficiali au declarat că o coordonare economică mai bună şi înăs-prirea disciplinei fiscale ar ajuta la redobândirea încrederii investitorilor, dar au afirmat că este prea devreme pentru introducerea obligaţiunilor comune ale zonei euro.

Rezultatul întâlnirii nu a fost o surpriză, chiar dacă unii analişti aşteptau o reacţie mai puternică a celor doi politicieni la escaladarea crizei datoriilor suverane.

Indicele SovX Western Europe, folosit de investitori pentru cumpărarea sau vânzarea de asigurări împotriva riscului de neplată pentru 15 state, a urcat cu 4,5 puncte de bază la ora 07.50 GMT, ajungând la 2,79-2,83%, potrivit companiei de servicii financiare Markit.

Pentru companii, indicatorul iTraxx Crossover, care include 40 de companii, majoritatea din categoria nerecomandată investitorilor, a crescut cu 21 de puncte de bază, la 6,12-6,15%. La rândul său, indicele Europe pentru 125 de companii din categoria recomandată investitorilor s-a apreciat cu 3 puncte de bază, la 1,46-1,47%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb