CE aprobă o schemă românească în valoare de 75 milioane EUR pentru fermierii afectaţi de seceta severă

V.G.
Politică / 6 decembrie 2022

CE aprobă o schemă românească în valoare de 75 milioane EUR pentru fermierii afectaţi de seceta severă

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 şi 2022, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, măsura, cu un buget de aproximativ 75 milioane EUR (aproximativ 365,6 milioane RON), este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz şi rapiţă direct afectaţi de seceta severă. Pentru a putea beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să îşi fi pierdut peste 30 % din culturi ca urmare a secetei. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenţii directe proporţionale cu daunele suferite, pe baza rapoartelor privind daunele aduse culturilor. În cazul unei pierderi totale a culturilor lor, beneficiarii au dreptul la un ajutor în valoare de aproximativ 305 EUR/ha (1.500 RON/ha), care să nu depăşească 40 % din costurile eligibile. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2022.

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care le permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii, precum şi în temeiul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale. Comisia a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a compensa producătorii agricoli români pentru pierderile suferite ca urmare a acestui fenomen meteorologic extrem.

În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporţională, întrucât se limitează la minimul necesar, şi că nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, se precizează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bună Echipa,

    În cazul cand aveți posibilitatea, vă rog comunica-țim E-mail la care să atașez niște fișiere pentru analiză. Nu cunosc informatică. 

    Firma proprie COMBINAT-HY SRL fondată conform CUI: 14672036 din 04.06.2002, avem în cont 0,02 lei și contul este închis din ianuarie 2021. 

    Suntem titularul brevetului de invenție nr. RO 125239: Instalație hidrotehnică pentru prevenirea și diminuaea inundațiilor. 

    Invenția este componentă a Pilotului Multidișciplinar: Amenajarea hidroelectrică pentru prevenirea inundațiilor/secetei, mărirea puterii hidroelectrice turbionand debitul în exces a paraielor/afluenților mici/aeralelor cu îmbunătățirea creșterii peștilor. Pilotul costă 1.500.000 euro pentru proiectare, execuția fizică terminată cu omologarea. 

    Din lipsă de finanțare a pilotului, intenționez să identific partener(i) să realizăm un videoclip virtual simulator cu scopul ca privitorii să înțeleagă în 3 minute, avantajele mai sus amintite. 

    Produsul în etapa de aplicabilitate este aducător de valoare adăugată pentru completarea bugetelor local, global. Investiția brută este de 1 trilion euro la nivel global conform țintelor 2030/2050. 

    Pe rețeaua hidrotehnică a Romaniei, din cei 115.000 km, acționam pe 40.000 km.  

    Rezultate: 1.2000 Mw putere instalată și rețeaua zonelor umede cu capacitatea apei colectată din cele 4.000 instalații hidrotehnice con vertite din cele 40.000 picohidrocentrale cu Puterea convențională de 30 kw/bucată. 

    Nu am brevetat invenția la exterior și acționez voluntar. 

    Toate cele bune,

    Tudor Neda-Cojocaru 0771506244 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro