Ce este şi cum se calculează TVA-ul?

J.P.
Companii /

Ce este şi cum se calculează TVA-ul?

Acronimul TVA vine de la Taxă pe Valoare Adăugată şi este, de fapt, un impozit pe consum, suportat de către consumatorul final al unui bun sau serviciu.

Această taxă are caracter general, este datorată statului, percepută prin cote de impozitare şi diferă de la o ţară la alta.

În ţara noastră, TVA a fost reglementată prin Ordonanţa nr. 3/1992, aprobată prin Legea nr. 130/1992 şi pusă în aplicare începând cu data de 1 iulie 1993, pentru înlocuirea impozitului pe circulaţia mărfurilor.

Valoarea cotei TVA în 1992 a fost stabilită la 18%, iar în prezent, cota standard este de 19%.

Principiile TVA

Universalitate - TVA se aplică tuturor operaţiunilor efectuate de către persoane fizice sau juridice, care implică plăţi, cu excepţia situaţiilor enunţate de lege.

Unicitate - taxa percepută este egală cu taxa rezultată prin aplicarea cotei de impozitare asupra întregii valori finale.

Transparenţă - TVA datorată statului de către o firmă este aferentă valorii adăugate bunului vândut.

Teritorialitate - TVA ţine de origine (dacă sunt bunuri locale sau nu) şi destinaţie (consumul are loc pe teritoriul ţării sau nu).

Fracţionalitate - TVA se încasează în fiecare stadiu parcurs de un produs până ajunge la consumatorul final. Astfel, statul are resursele necesare desfăşurării activităţii treptat, fără să aştepte vânzarea finală.

Deductibilitate - taxa datorată statului este egală cu diferenţa dintre taxa colectată şi cea achitată prin cumpărături.

Cum se calculează TVA de plată?

TVA de plată se calculează şi se achită lunar sau trimestrial către bugetul de stat, într-un cont de trezorerie dedicat, în urma unui algoritm simplu.

Formula de bază este: TVA-ul colectat - TVA-ul deductibil.

TVA deductibil: TVA din facturile de vânzare - TVA din facturile de plată.

Cote de TVA aplicabile în prezent

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, având în trecut valori de 20% şi chiar 24%, cota standard de TVA, în prezent, este 19%.

Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate şi serviciilor prestate de către firmele româneşti cota TVA este de 19%, există bunuri şi servicii pentru care se aplică o cotă de 9%, respectiv de 5%.

Încadrarea într-unul dintre standardele de taxare este clasificată în funcţie de codurile CAEN (domeniile de activitate).

De exemplu, produselor alimentare, inclusiv băuturilor, li se aplică o cotă TVA de 9%, în timp ce băuturile alcoolice suportă o cotă TVA de 19%.

Cota TVA de 9%

Proteze şi accesorii după cum sunt descrise în legislaţia curentă. Există, de asemenea, proteze dentare care nu suportă taxa pe valoarea adăugată. Se aplică TVA 9% inclusiv pentru livrarea de proteze;

Livrarea medicamentelor (de uz uman şi veterinar);

Comercializarea de alimente şi băuturi destinate consumului animal şi uman, inclusiv ingredientele folosite pentru prepararea alimentelor. Pentru încadrarea corespunzătoare a acestora în coduri fiscale trebuie verificate normele metodologice;

Serviciile de catering şi restaurant, mai puţin băuturile alcoolice;

Distribuirea apei potabile şi a apei pentru irigaţii;

Comercializarea de pesticide şi îngrăşăminte, după cum a fost încadrată de către Ministerul Agriculturii.

Cota TVA de 5%

Manualele şcolare, revistele, publicaţiile în general, mai puţin cele publicitare;

Serviciile hoteliere şi cazarea în unităţi specifice, inclusiv terenurile utilizate pentru cazare în regim de camping;

Taxele de intrare la muzee, case memoriale, situri arheologice sau culturale, evenimente sportive şi alte servicii de acest tip;

Casele construite în scop social, inclusiv terenul pe care sunt ridicate;

Casele cu suprafeţe mai mici de 120 mp şi a căror valoare este mai mică de 450 mii lei (inclusiv terenul);

Construirea de clădiri pentru primării, care vor fi utilizate în scop social;

Produsele eco, tradiţionale şi montane.

Cum se colectează TVA

TVA este o taxă care se "autopercepe", deoarece conform legislaţiei, persoana înregistrată în scopuri de TVA impune şi colectează TVA de la clienţii săi, după care virează taxa către Ministerul de Finanţe.

TVA-ul nu este aplicat ca atare pe profitul brut, direct sau indirect. Sumele plătite către Ministerul de Finanţe sunt integral suportate de consumatorul final.

Cum se deduce TVA

Persoanele plătitoare de TVA au dreptul de a deduce, conform legii, TVA-ul la achiziţii făcute în scopul realizării obiectului de activitate.

Aşadar, deducerea de TVA diminuează TVA-ul care trebuie plătit la bugetul de stat. Legea specifică în mod expres anumite cheltuieli ca fiind cu deductibilitate limitată, iar altele ca fiind în mod cert nedeductibile.

În categoria cheltuielilor deductibile limitat intră cheltuieli precum cele:

cele de protocol

cheltuielile sociale

pierderile tehnologice

provizioanele şi rezervele

dobânzile, amortizarea

50% dintre cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.

În categoria cheltuielilor nedeductibile intră, printre altele:

impozitul pe profit

dobânzile şi majorările de întârziere

penalităţile şi amenzile

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele şi riscurile asociate activităţii contribuabilului

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile

cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii.

Deducerea TVA pe sistemul de TVA la încasare

În acest sistem, TVA-ul nu se mai încasează la emiterea facturii, ci la încasarea ei, adică la momentul în care furnizorul de produse/servicii primeşte plata de la un beneficiar.

De asemenea, deducerea TVA nu se face la primirea facturii, ci la plata acesteia. Până la momentul achitării facturii către furnizor/prestator, TVA este evidenţiată în contul 4428 "TVA neexigibilă", fiind dedusă parţial/integral la momentul plăţii (4426=4428).

Acest lucru presupune faptul că persoanele care sunt plătitoare de TVA vor trebui să ţină evidenţe detaliate referitoare la momentul şi suma încasării, la fel ca şi TVA aferent, separat pentru fiecare tranzacţie.

În jurnalul de cumpărări se vor înregistra toate facturile primite, indiferent că sunt achitate sau nu.

De asemenea, în acest jurnal trebuie să existe coloane separate, unde se înscrie documentul de plată a facturii, suma plătită (baza şi TVA) pentru care există drept de deducere şi valoarea rămasă neachitată (baza şi TVA) pentru care nu se va deduce TVA.

Cum se calculează TVA atunci când ştim valoarea produsului (fără TVA)

(Valoare Produs x Cota TVA)/100 = Valoare TVA

Cum se calculează TVA atunci când ştim preţul final al produsului (cu TVA inclus)

Preţ final/(100+Cotă TVA)xCotă TVA = Valoare TVA

Cum se calculează preţul fără TVA atunci când ştim preţul final al produsului (cu TVA inclus)

Preţ final/(100+cota TVA)% = Valoare fără TVA, adică pentru cota TVA 19% avem Preţ final/(119%) = Preţ final/1,19 = Valoare fără TVA

Cotele de TVA aplicate în ţările UE

Deşi TVA se percepe peste tot în UE, fiecare ţară îşi stabileşte propriile cote.

Ce este şi cum se calculează TVA-ul?

Ce este şi cum se calculează TVA-ul?

SURSĂ FOTO: Site-ul oficial al Uniunii Europene

Cota standard

Fiecare ţară din UE are o cotă standard care se aplică furnizării celor mai multe bunuri şi servicii. Aceasta nu poate fi mai mică de 15%.

Cota redusă

Una sau două cote reduse se pot aplica furnizării anumitor bunuri şi servicii (pe baza listei din Anexa III la Directiva TVA), dar, în majoritatea cazurilor, cotele reduse nu pot viza serviciile

furnizate pe cale electronică. Cotele reduse menţionate aici nu pot fi mai mici de 5%.

Cotele speciale

Aceste cote speciale vizează ţările din UE care le aplicau la 1 ianuarie 1991. Iniţial, aceste cote au fost concepute ca măsuri tranzitorii pentru o trecere mai uşoară la normele UE în materie de TVA, în momentul intrării în vigoare a pieţei unice, la 1 ianuarie 1993, urmând să fie eliminate treptat.

Există trei tipuri de cote speciale:

Cota zero

Când se aplică o cotă zero, consumatorul nu trebuie să plătească TVA, dar firma furnizoare are totuşi dreptul de a deduce TVA-ul pe care l-a plătit la achiziţiile legate direct de vânzarea respectivă.

Cota foarte redusă

Cotele foarte reduse (mai mici de 5 %) se aplică în cazul comercializării unui număr limitat de produse şi servicii, în anumite ţări din UE.

Cota de tip "parking" (sau cota intermediară)

Cotele de tip "parking" sunt aplicate de anumite ţări din UE pentru unele furnizări de bunuri şi servicii care nu figurează în Anexa III la Directiva TVA.

Aceste ţări sunt autorizate să continue aplicarea cotelor reduse în locul cotei standard, atât timp cât cotele reduse nu sunt mai mici de 12%.

Concluzie

În concluzie, această taxă are caracter general, este datorată statului, percepută prin cote de impozitare şi diferă de la o ţară la alta.

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, având în trecut valori de 20% şi chiar 24%, cota standard de TVA, în prezent, este 19%.

Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate şi serviciilor prestate de către firmele româneşti cota TVA este de 19%, există bunuri şi servicii pentru care se aplică o cotă de 9%, respectiv de 5%.

Încadrarea într-unul dintre standardele de taxare este clasificată în funcţie de codurile CAEN (domeniile de activitate). De exemplu, produselor alimentare, inclusiv băuturilor, li se aplică o cotă TVA de 9%, în timp ce băuturile alcoolice suportă o cotă TVA de 19%.

Persoanele plătitoare de TVA au dreptul de a deduce, conform legii, TVA-ul la achiziţii făcute în scopul realizării obiectului de activitate.

Aşadar, deducerea de TVA diminuează TVA-ul care trebuie plătit la bugetul de stat. Legea specifică în mod expres anumite cheltuieli ca fiind cu deductibilitate limitată, iar altele ca fiind în mod cert nedeductibile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

19 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0186
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4736
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro