CE evită o dispută cu Italia în privinţa bugetului

E.M.
Internaţional / 22 octombrie 2018

Luigi Di Maio (Sursa foto: Twitter)

Luigi Di Maio (Sursa foto: Twitter)

Comisia Europeană nu vrea să existe o criză în legătură cu proiectul de buget pe 2019 al Italiei dar are în continuare unele semne de întrebare cu privire la acest subiect, a declarat astăzi comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmite Reuters.

Italia a intrat în vizorul Bruxellesului după ce a anunţat că în 2019 mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Bruxellesul a solicitat, săptămâna trecută, autorităţilor de la Roma să îi ofere "clarificări". Comisia a vorbit de un derapaj bugetar "fără precedent" şi a atras atenţia asupra riscului grav al nerespectării regulilor europene.

"Comisia Europeană nu vrea o criză între Bruxelles şi Roma. Intenţia mea este să demarez un dialog constructiv cu Guvernul italian", a spus Pierre Moscovici într-un interviu acordat postului de radio France Inter. "Atunci când eşti stat membru UE şi faci parte din zona euro trebuie să respecţi anumite reguli convenite în comun", a adăugat Moscovici referindu-se la faptul că, în cazul Italiei, deficitul structural, cel care este independent de creşterea economică, este mult prea mare. "Teoretic, anul următor ar trebui să scadă la 0,6% din PIB ...însă va creşte până la 0,8%", a explicat comisarul european.

Separat, vicepremierul Italiei, Luigi Di Maio, a anunţat la rândul său că Guvernul de la Roma este gata să discute ţintele sale bugetare cu autorităţile UE, reafirmând că Guvernul de la Roma nu are nicio intenţie de a ieşi din zona euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb