CE îndeamnă România, Ungaria şi Croaţia să prezinte rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor pentru 2020

D.R.
Miscellanea / 14 iulie 2023

CE îndeamnă România, Ungaria şi Croaţia să prezinte rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor pentru 2020

Comisia Europeană a decis să trimită avize motivate României, Croaţiei şi Ungariei pentru nerespectarea obligaţiilor de raportare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, informează news.ro.

În special, Comisia invită Croaţia să prezinte un raport complet cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale pentru 2020 în privinţa eficienţei energetice şi a ponderii energiei din surse regenerabile, în cadrul platformei electronice dedicate.De asemenea, Comisia Europeană solicită Ungariei şi României să prezinte rapoarte exhaustive cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor pentru 2020 în materie de eficienţă energetică.

Regulamentul cu privire la guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice stabileşte cerinţa ca statele membre să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020, stabilite în Directiva 2012/27/UE în privinţa eficienţei energetice. Regulamentul mai prevedea ca, până la acelaşi termen, statele membre să raporteze în legătură cu obiectivele lor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2020, astfel cum se prevede în Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

În ianuarie 2023, Comisia a trimis o scrisoare celor trei state membre:

"Până în prezent, în pofida progreselor parţiale, acestea nu au prezentat rapoarte complete, astfel cum se prevede în regulament. Aceste state membre au acum la dispoziţie două luni pentru a remedia situaţia şi pentru a se conforma pe deplin obligaţiilor de raportare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz", a precizat CE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb