CE lanseză un apel pentru sprijinul regiunilor aflate în tranziţie industrială

G.F.
Internaţional / 14 decembrie 2017

CE lanseză un apel pentru sprijinul regiunilor aflate în tranziţie industrială

Comisia Europeană (CE) invită regiunile aflate în tranziţie industrială să îşi exprime interesul pentru a beneficia de sprijin personalizat din partea UE în vederea modernizării propriilor sectoare industriale.

"Sunt regiuni care plătesc preţul globalizării fără să fi beneficiat de avantajele aduse de aceasta până acum. UE, prin politica de coeziune, se angajează să se asigure că toate regiunile au beneficii într-o economie globalizată. Acest lucru înseamnă ca fiecare regiune să îşi identifice propriile puncte forte din punct de vedere al competitivităţii şi să înveţe să le valorifice, iar noi putem sprijini acest proces", a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.

Apelul se adresează în principal regiunilor aflate "în tranziţie" şi celor "mai dezvoltate", regiunile cunoscute ca "mai puţin dezvoltate" putând beneficia de alte forme de sprijin din partea UE.

Regiunile îşi pot depune candidaturile până la data de 19 ianuarie 2018, iar rezultatele selecţiei vor fi publicate în cursul lunii februarie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb