Comisia Europeană (CE) a aprobat ieri o contribuţie financiară în valoare de 83 de milioane de euro, din partea Fondului de Coeziune, la proiectul major "Extinderea Liniei de Metrou 4, secţiunea Parc Bazilescu - Străuleşti", care face parte din Programul Operaţional pentru Transport, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.
Proiectul are drept obiectiv extinderea actualei linii de metrou 4 din Bucureşti cu un segment nou în lungime de 1,89 km şi construcţia a două noi staţii de metrou de-a lungul acestui nou segment.
Noul segment va reduce cu aproximativ 65% timpul de călătorie cu transportul public de-a lungul coridorului corespunzător liniei 4 de metrou şi va fi utilizat de un număr estimat de 3.638.700 pasageri/an. Valoarea totală a proiectului este de 97.761.634 euro.
Corina Creţu, comisarul european pentru politici regionale, a declarat: "Principalii beneficiari ai noii infrastructuri construite vor fi cei aproape 50.000 de locuitori ai cartierelor Bucureştii Noi şi Chitila, care se vor bucura de accesul direct la sistemul de metrou. Populaţia din nord-vestul Bucureştiului şi aceea din oraşele Mogoşoaia, Buftea şi Chitila va beneficia, de asemenea, de pe urma unui acces mai uşor la reţeaua de transport de mare capacitate".
Fondul de Coeziune este destinat statelor membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media UE. Acesta vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale şi promovarea dezvoltării durabile.