CE poate lansa procedura de deficit excesiv împotriva Italiei

E.M.
Internaţional / 16 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Proiectul de buget al Italiei pe 2019 deviază "semnificativ" de la angajamente, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-un interviu acordat astăzi publicaţiei Il Sole 24 Ore, avertizând că Executivul comunitar ar putea lansa procedura de deficit excesiv împotriva Romei, transmite Reuters.

Miercuri, autorităţile italiene au retrimis Comisiei Europene proiectul de buget pe 2019, cu ţintele privind creşterea economică şi deficitul bugetar neschimbate faţă de varianta respinsă de Executivul comunitar, dar au evocat "circumstanţe excepţionale" pentru a solicita mai multă flexibilitate bugetară.

Guvernul italian încalcă "deschis" reglementările bugetare acceptate de toate statele membre ale zonei euro, dar politica sa este "contraproductivă", deoarece îngrijorează investitorii şi duce la creşterea randamentelor obligaţiunilor, a explicat Dombrovskis.

Acesta a adăugat că, în ultimii ani, Comisia Europeană s-a abţinut să lanseze procedura de deficit excesiv împotriva Italiei deoarece bugetele sale erau în linie cu Pactul de Stabilitate, dar dacă nu va mai fi cazul demararea procedurii "va fi justificată".

Prin refuzul de a-şi modifica proiectul de buget, Guvernul italian se expune riscului demarării unei proceduri de deficit excesiv, susceptibilă să conducă la aplicarea de sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Însă procedura se anunţă a fi una îndelungată, iar sancţiunile sunt deocamdată ipotetice.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb