CE şi Moderna adaptează calendarele de livrare ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru sfârşitul verii şi al iernii

F.D.
Internaţional / 9 august 2022

CE şi Moderna adaptează calendarele de livrare ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru sfârşitul verii şi al iernii

Comisia Europeană şi Moderna au ajuns la un acord pentru a răspunde mai bine necesităţilor statelor membre în materie de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru sfârşitul verii şi pentru perioada de iarnă, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, acordul va asigura accesul autorităţilor naţionale la vaccinuri, inclusiv la vaccinuri adaptate variantelor, dacă sunt autorizate, în momentul în care au nevoie de ele pentru propriile campanii de vaccinare şi pentru a-şi sprijini partenerii mondiali.

Acest acord va adapta calendarele de livrări convenite iniţial prin contract. Livrările de doze programate iniţial pe parcursul verii vor fi, prin urmare, efectuate în septembrie şi în toamna şi iarna anului 2022, atunci când statele membre vor avea cel mai probabil nevoie de stocuri suplimentare de vaccinuri pentru campaniile naţionale şi pentru a-şi îndeplini angajamentele internaţionale în materie de solidaritate.

De asemenea, acordul garantează că, în cazul în care unul sau mai multe vaccinuri adaptate primesc autorizaţie de introducere pe piaţă, statele membre pot alege să primească vaccinurile adaptate în temeiul contractului actual.

În acest context, la cererea anumitor state membre, acordul garantează, de asemenea, 15 milioane de doze suplimentare de vaccinuri candidate de rapel împotriva variantei Omicron, furnizate de Moderna, cu condiţia obţinerii autorizaţiei de introducere pe piaţă în termene care să permită utilizarea acestor doze în campaniile de vaccinare, se mai arată în comunicat.

"Creşterea ratelor de vaccinare şi rapel împotriva COVID-19 este esenţială în vederea pregătirii pentru lunile de toamnă şi iarnă. Pentru a asigura cel mai bine pregătirea comună, statele membre trebuie să aibă la dispoziţie instrumentele necesare. Acestea includ vaccinuri adaptate la variante în măsura şi în momentul în care acestea sunt autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente. Acordul va asigura accesul statelor membre la dozele de vaccin de care au nevoie şi la momentul potrivit pentru a-şi proteja cetăţenii", a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alti bani aruncati de statele-Colonii ale UE pe injectiile mortale, alta decimare a populatiilor!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro