CEC Bank a lansat o alternativă la "Prima Casă"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 martie 2011

CEC Bank lansează o campanie promoţională la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare, în lei şi valută, destinată persoanelor fizice, potrivit unui comunicat al băncii. Decizia a fost luată având în vedere epuizarea în luna martie a plafonului pentru creditele acordate în cadrul Programului Prima Casă.

Campania este valabilă în perioada 4 aprilie - 31 octombrie 2011.

În cadrul acestei campanii, Creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare beneficiază de următoarele caracteristici: destinaţia creditului: achiziţionarea de proprietăţi finalizate, inclusiv terenul aferent acestora, durata maximă de creditare: 35 de ani, valoarea maximă a creditului: 100.000 euro sau echivalent în lei, avans: minimum 10%, perioada maximă de graţie (pentru principal): 12 luni, evaluare imobil: zero lei, comision de analiză dosar: zero lei, comision unic: zero lei, comision de administrare credit: 0,04%, aplicat lunar la soldul curent.

De asemenea, pentru creditele solicitate în această perioadă, clienţii beneficiază de dobânzi de 8,84% (ROBOR 6M + 1,9 p.p.), la lei şi de 5,22% (EURIBOR 6M + 4,00 p.p.), la euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb