Cel puţin 200 de oameni au murit în sudul Nigeriei, după ce o biserică s-a prăbuşit

A.I.
Internaţional / 11 decembrie 2016

Biserică în Nigeria(sursa foto: Wikipedia)

Biserică în Nigeria(sursa foto: Wikipedia)

Cel puţin 200 de oameni au murit în oraşul Uyo din sudul Nigeriei, după ce o biserică s-a prăbuşit, a anunţat directorul unui spital local, citat de AFP.

Bilanţul anterior era de 160 de morţi, transmite News.ro.

Biserica Reigners din Uyo, capitala statului Akwa Ibom, se afla încă în construcţie, iar muncitorii s-au grăbit să o termine la timp pentru ceremonia de sâmbătă, când fondatorul Akan Weeks urma să devină episcop.

Sute de oameni, inclusiv guvernatorul Udom Emmanuel, se aflau în clădire, când grinzile de metal au cedat, iar acoperişul de fier s-a prăbuşit.

Emmanuel şi Weeks, care susţine în predicile sale că Dumnezeu îi va face pe adepţii său bogaţi, au scăpat nevătămaţi.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului, Ekerete Udoh, a declarat că autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă standardele de construcţie au fost sau nu respectate.

Prăbuşirile de clădiri sunt dese în Nigeria, unde constructorii nu respectă standardele şi mituiesc inspectorii pentru a scăpa de pedepse.

În 2016, 116 oameni au murit când o clădire a unei sinagogi s-a prăbuşit în Lagos, capitala comercială a ţării. Majoritatea victimelor au fost sud-africani aflaţi în vizită.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb