Cele patru stadioane noi pentru Euro 2020 vor fi, sigur, două!

O.D.
Ziarul BURSA #Sport /

Fără a fi vorba de o teorie a inginerului american Murphy, ce a început prost, legat de construirea/renovarea stadioanelor pentru Euro 2020, se va termina la fel de ... lent.

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Popescu, implicat în proiectul de organizare a Campionatului European din 2020 din mai multe direcţii, inclusiv consilier al premierului Viorica Dăncilă, a încercat să îmbrace cât mai frumos o veste proastă susţinând că ţara noastră este aproape sigură că a respectat ce şi-a asumat prin dosarul de candidatură, însă, în ceea ce priveşte cele patru stadioane pe care a promis că le va reconstrui, doar două vor fi gata până vara viitoare, Steaua şi Giuleşti. Declaraţia lui Popescu, făcută la un post TV, confirmă aşteptările celor care au criticat adesea lentoarea desfăşurării actelor premergătoare construcţiilor: "De la 1 septembrie nu se va mai putea întâmpla nimic. La 1 septembrie, UEFA va da girul final şi după 1 septembrie - sperăm să nu facem nicio prostie zilele acestea - nu se va mai întâmpla nimic. UEFA va da binecuvântarea finală. În proporţie de 90 la sută - pentru că domnul ministru este de puţin timp în acetst proiect, au fost trei miniştri ai Tineretului şi Sportului de când am preluat eu - avem în proporţie de 95 la sută toate garanţiile guvernamentale terminate. Când noi am depus dosarul de candidatură, am avut 12 garanţii guvernamentale pe care guvernul României şi le-a asumat în acest proiect Euro-2020 şi în proporţie de 95 la sută aceste garanţii guvernamentale sunt implementate. Eu ştiu că toată lumea când vorbeşte de Euro-2020 se gândeşte la stadioane, < aoleu, avem stadioane, nu avem stadioane >. Campionatul european nu mai poate fi pus în pericol după 1 septembrie. Noi am tot livrat către UEFA, am făcut asta, am făcut plan de mobilitate cu Primăria Capitalei şi cu FRF, că suntem trei componente importante: Primăria Capitalei, Guvernul României şi FRF. Guvernul României a livrat cel mai mult pentru acest proiect pentru că el şi-a asumat, bineînţeles şi Primăria Capitalei a făcut, cu planul de mobilitate, cu fan zone-ul şi stadionul, care este în proprietatea Primăriei Capitalei. Eu nu cred că se mai poate întâmpla ceva în cele două zile rămase şi Euro-2020 nu este pus în pericol şi vom organiza un Euro-2020 şi cu minim două stadioane terminate, care nu sunt în cele 12 garanţii guvernamentale. Este important să le terminăm pe toate, să dăm o dovadă de seriozitate pentru că aceste stadioane sperăm să le folosim după aceea la alte competiţii, aici este câştigul nostru cel mai mare, credibilitate faţă de UEFA. Să demonstrăm că suntem capabil să facem şi asta, şi asta şi ce-am mai spus că facem, pentru ca în viitor să avem şi alte competiţii pe care să le organizăm la Bucureşti. Ar fi păcat, având această infrastructură sportivă, să nu facem competiţii de nivel european, rugby sau fotbal în Bucureşti, pentru că avem atât de multe stadioane, ţinând cont şi de stadioanele de la Giurgiu şi Ploieşti plus terenurile din Bucureşti, avem un număr de şase, eu sper să fie şi Dinamo, şapte".

Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 20202 pentru optimile de finală. Conform cerinţelor UEFA, ţara noastră trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de realizare, iar la Dinamo nu se mai pune problema de a se realiza ceva.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS